CJ Timiș a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru proiectul ”Lucrări (proiectare și execuție) privind realizarea obiectivului de investiție publică „Modernizare DJ 585 limită jud. Caraș Severin – Visag, km 36+200 – 38+540, L = 2,34 km”
Suma alocată este de 4,2 milioane de lei. Contractul este pentru proiectare și execuție, ceea ce ar trebui să asigure o implementare mai rapidă. Costurile au fost deja stabilite pe fiecare etapă, iar 4,1 milione de lei merg spre lucrările efective.
”Servicii de proiectare: 63.500,00 lei din care: Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor – faza P.T.E.: 2.500,00 lei Verificarea tehnică de calitate a tuturor proiectelor tehnice de execuție tehnice de execuție P.T.E: 1.000,00 lei Proiect tehnic și detalii de execuție – drumuri: 45.000,00 lei Asistență tehnică din partea proiectantului: 15.000,00 lei Lucrări de execuție: 4.140.000,00 lei din care: Amenajarea terenului: 20.000,00 lei Amenajări pentru protecţia mediului: 30.000,00 lei Construcţii şi instalaţii: 4.090.000,00 lei Valoarea estimată nu cuprinde valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute”, se spune în anunțul de licitație.
Acest drum a fost agreat ca fiind prioritar în cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. În prezent, acolo este un drum pietruit, de o calitate proastă
”Drumul din piatră prezintă multiple defecțiuni de tipul gropilor și denivelărilor, generând astfel băltirea apelor pe timp ploios și ridicarea prafului pe timp uscat. Totodată, drumul nu are amenajate dispozitive de colectare a apelor meteorice, astfel că pe timp ploios apele băltesc în corpul drumului, fapt ce maschează adâncimea reală a gropilor, la care se mai adaugă faptul că ele pot deveni chiar impracticabile în perioadele în care se înregistrează precipitații abundente de ploaie”, se spune în documentația de licitație. Finanțarea va fi asigurată cu fonduri prin programul Anghel Saligny.
Comentarii
comentarii