Miercuri 11 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara, de pe strada Vasile Alexandri nr. 1, va avea loc o seară de poezie în expoziția de gravură a Norei Novak.
Cu acest prilej, va fi lansat volumul de poezie “craniu și straniu”, scris de Traian Abruda, cu o prefața de Șerban Foarță. Va prezenta Ovidiu Justinianu.
Iată cum scrie Șerban Foarța despre poetul Traian Abruda:
“Sintaxa dezarticulată, în, cel puţin, Craniu şi straniu, opusculul încă inedit al lui Traian Abruda, aduce cu aceea din poeziile târzii ale bizaroidului Bacovia. Numai că la acesta ultim, vocabulul (de voie, de nevoie ?) pulverizat pe coala albă, în agonie şi aton, e un deşeu nemairecuperabil, – în timp ce la mult mai tânăru-i confrate, vocabularul explodează pentru a pune-n libertate cuvântul scos din letargie.
Or, trebuie spus numaidecât că nu cuvântul ca atare este, în versurile lui Traian Abruda, ce va fi fost (în desuetă, etimologică accepţie) indivizibilul „atom”, ci, indivizibilă şi ea, silaba.
Poetul nostru ar avea, într-astfel, unele afinităţi (involuntare ?) cu letrismul, iar, în plan, mai filosofic, cu, poate, situaţionismul franco-italian (care-i un fel de anarhism). Revenind, în fine, la letrism şi la melopeea-i ludic-elegiacă („letrist, trist beletrist!” zisesem eu), iată una din această carte, intitulată luna dublă: „două vrăbii într-un cuib./ două cuiburi într-un cap/ de pisică,-n parte chioară// de un ochi, azi, la oraş/ două inimi într-o seară/ două luni într-un făraş”.
Or, fie zis în paranteză, e indenegabilă asemănarea cu această „fatrazie” a menestrelului „trist şi aburit” al Contelui Gui de Blois, anume Watriquet Brassennel de Couvin: „Cică doar iubire-mi poartă […]/ O pisică semimoartă/ Care cântă-n orice joi/ Aleluia, cu-aşa artă/ Încât ivărul din poartă/ Crede că e lunea-n toi.” – Fireşte, orice influenţă directă e exclusă, similitudinea ţinând nu numai de ceea ce ar fi hazardul orb, dar şi de o aceeaşi, vag morbidă, vocaţie a absurdului flagrant. Şi spre deosebire de vechiul menestrel, cu care împarte un anume cinism de om trecut prin multe, Traian Abruda nu e gratuit…
Nu conţinutul, însă, al versurilor sale ne interesează,-n primul rând, ci o anume tehnică, una a autorului de faţă, care aduce a prestidigitaţie. De regulă, câte-un cuvânt (monosilabic, o… silabă!) bilingv(ă) în acepţiune latinească, ambiguă adică, preia iniţiativa, răsturnând planul, aşijderi unei plăci turnante….!”, scrie Șerban Foarță.
“În lirica prea puţin diferenţiată a unor mai vechi/mai noi promoţii, Traian Abruda îşi are locul său distinct, fie că scrie versuri, fie că desenează suveran (pe orice foaie albă, din dotare, – sau, pagină volantă, pe, adică, ce se nimereşte), şi mă bucur să-l găsesc în pragul publicării unei noi şi irezistibile plachete…”, încheie Şerban Foarţă.
