Acasă Actualitate Senatorul PNL Alina Gorghiu a sărit în apărarea lui Raul Pătrașcu, liberalul...

Senatorul PNL Alina Gorghiu a sărit în apărarea lui Raul Pătrașcu, liberalul numit la conducerea Spitalului Județean Timișoara

DISTRIBUIȚI

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu a sărit în apărarea proaspătului manager al Spitalului Județean Timișoara. Numirea lui Raul Pătrașcu, liberalul, cu un stadiu scurt la PLUS, în locul pesedistului Marius Craina, a stârnit azi proteste la Timișoara. O parte din angajați Spitalului Județean au protestat în fața instituției, susținând că schimbarea s-a făcut doar pe criterii politice, iar un medic și manager cu experiență și realizări a fost înlocuit cu un tânăr fără experiență,

”Promovarea tinerilor specialiști, o politică care nu are cum să dea greș. De aceea, mă bucur că PNL a dat startul în domeniul sănătății chiar la Timișoara, prin numirea lui Raul Pătrașcu ca manager al Spitalului Județean.

În particular, vreau să-l felicit pe Raul și să îi urez succes!

Dacă nu știți deja, Raul a colaborat cu specialiști din spitale și centre universitare de talie mondială, precum Spitalul Johns-Hopkins sau Yale-New Haven.

Raul a fost în urmă cu câțiva ani și Consilier de Stat în domeniul politicilor de sănătate, unde a coordonat echipe interministeriale și grupuri de lucru pentru reforma sănătății, grupuri ce cuprindeau zeci de cadre universitare, medici șefi de secții sau specialiști din instituțiile Statului.

De asemenea, a contribuit la crearea centrelor de excelență în Genetică, astfel încât copiii cu boli rare să poată fi diagnosticați rapid.

Nu în ultimul rând, a militat și a obținut, alături de ministrul de la acea vreme, plata gărzilor pentru medicii rezidenți de ani superiori. Concluzie: Timișul e pe mâini bune la sănătate!”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Comentarii

comentarii