Acasă Actualitate Seniorul politicii arădene ne-a părăsit

Seniorul politicii arădene ne-a părăsit

DISTRIBUIȚI

Aurel Mladin, un adevărat monument al politicii arădene, s-a stins din viață la 93 de ani, fiind înmormântat ieri, la Arad. Aurel Mladin a adunat peste șapte decenii sub stindardul țărănist. Pentru faptul că a făcut politică țărănistă a plătit cu stagii în închisorile comuniste, fără a-și trăda idealurile. Intrat în fostul PNȚ imediat după război, Aurel Mladin a fost șef de plasă în zona Chișineu Criș, unde partidul a înregistrat un scor de 83 procente la alegerile din 1946. Rezultatul a fost însă întors de comuniști, în condițiile cunoscute. A fost și începutul persecuțiilor cărora le-a făcut față Aurel Mladin. După Revoluție, a ezitat să se înscrie în noul partid deoarece nu a fost de acord cu câteva dintre personajele care au resuscitat partidul la Arad. Abia după ce rândurile țărăniștilor arădeni s-au curățat, în opinia sa, a decis să se reînscrie în PNȚCD, căruia i-a rămas fidel până în ultima sa zi de viață. A fost secretar al organizației județene, mentor pentru tinerii țărăniști și chiar a sponsorizat, în momente grele, partidul din pensia sa. În ultimii ani a văzut cu regret cum partidul intră într-un con de umbră. Decesul soției (fostă Miss România în anii `30) l-a marcat profund. După puțin timp, a plecat pentru a se adăuga pleiadei de personalități pe care țărăniștii le-au dat istoriei României, devenind, la rândul său, istorie. La înmormântarea lui Aurel Mladin au fost prezenți foști colegi ai săi de partid, din toate generațiile și aripile în care s-a scindat PNȚCD, foști parteneri politici sau oameni care l-au apreciat și au ținut să fie alături de el pe ultimul său drum.
 

Comentarii

comentarii