Acasă Editorial Sergheii, fariseii, împușcăturile

Sergheii, fariseii, împușcăturile

893
DISTRIBUIȚI

L-ați văzut pe Serghei Mizil? Fiul unui fost mare nomenclaturist comunist din ”iepoca Ceaușescu”? Nu știu dacă l-ați văzut, în seara zilei de 25 noiembrie, acest an, dar pentru mine, ca jurnalist, a fost o experiență terifiantă despre cum se poate manipula cu lacrimile, amintirile, zgomotele, onomatopeele, fotografiile, povestirile histrionice despre cea mai urâtă perioadă din istoria României: comunismul. Sunt în acord cu multe opinii legate de faptul că nu trebuie judecați și condamnați copiii celor care au făcut rău unei țări, unei regiuni, unei comunități. Cred că mulți dintre ei nici nu știau cât de mare era răul pogorât peste poporul nostru. Dar nici nu cred că acum trebuie să-i punem în leagăn, să-i adormim în brațe sau să-i tot pupăm pe frunte. Am văzut asta în emisiunea Antena 3, în care Serghei Mizil, unul dintre beneficiarii regimului comunist și-a făcut apariția vorbind despre viața fiilor și fiicelor celor pe care atât de mult i-a detestat acest popor, despre teme și favoruri la care doar ei aveau acces, sfidând foametea și frigul, mizeria și opresiunile securiste, tot. Subiectul, din punct de vedere jurnalistic, se poate justifica din perspectiva curiozității: cine și ce au făcut ei, ”aleșii”, acum 32 de ani? Cine și de cine a (mai) fost îndrăgostit? Cine și cum a fost prieten cu Nicu Ceaușescu, fiul cel mai mic al familiei dictatorului Ceaușescu? Nu o să redau emisiunea, desigur, nici nu o să scriu despre lacrimile lui Serghei, atunci când a vorbit despre ”fratele” Nicu Ceaușescu, nici despre poezia scrisă înaintea morții celui din urmă. Nu!

Pe mine m-a oripilat felul dezinvolt în care invitatul a vorbit despre faptul că ei, acești fii și fiice, aveau arme! Nu jucării! Arme reale, pistoale, trăgeau cu gloanțe reale, riscând să facă crime, despre împușcăturile înspre casa unui cunoscut, pe care doar norocul l-a salvat cu viață, gloanțele trecând deasupra capului celui vizat, chipurile, în glumă. Cum așa?

M-a oripilat lauda de sine, cea despre vacanțele la munte, în casa ”fostului rege”, nu a Regelui Mihai, despre avantajele unor vacanțe de vis, la căldură, în vreme ce alți tineri ai României se zburleau de frigul din case, acel frig ce a determinat o parte din energia revoluției! M-a oripilat amintirea sfidării acelor ”Miliții și Securități” despre care a spus: ”Păi ăia știau toți numerele noastre de mașini. Toate erau 1-B-… și un număr scurt. Nu îndrăzneau să ne oprească”, iar râsul îi era un amestec de cinism și dispreț. Adică, așa cum știam, ba mai mult decât atât, lor nu li se spunea că au sau nu voie să circule cu mașinile, pentru ei nu era o duminică a numerelor pare, alta a numerelor impare.

Aveau case de vacanță la mare, la munte, cluburi, doar pentru ei, pentru ”aleșii neamului”, pentru nomenclatura comunistă. Știam astea toate, dar nu aș fi crezut că după 32 de ani, sfidarea lor și aerele lor de ”vedete neînțelese”, vor continua într-o sarabandă a disprețului celorlalți. Se întâmplă acum, în multe țări, un fel de ”reacomodare” cu istoria nazismului, povești despre urmașii lor, doar că în acest caz, organizațiile israeliene sunt atât de puternice, încât nu le permit o promovare atât de vizibilă.

La noi, adică în România, lentilele pentru deformarea realității, a adevărului (adevărurilor) sunt puse aproape forțat pe ochii unui popor care nu mai citește destul, care își uită istoria cu o ușurință atinsă de superficialitatea vieții unui fluture, la noi există riscul ca lumea să înceapă a plânge după ei. După tiranii României, după urmașii lor, cărora nu le dorim răul (dacă sunt în viață), dar nici să-i punem pe vreun piedestal.

La ceea ce face neomarxismul, acum, în lume nu m-aș mira să auzim de vreo statuie a vreunui golan vagabond comunist!

Ce decepție!

Comentarii

comentarii