Acasă Actualitate Sindicaliștii de la APIA Timiș au intrat în grevă pe timp nelimitat

Sindicaliștii de la APIA Timiș au intrat în grevă pe timp nelimitat

DISTRIBUIȚI

Începând de luni, 11 decembrie 2023, funcționarii din cadrul APIA Timiș își exprimă nemulțumirea printr-un protest spontan desfășurat în Timișoara la sediul centrului județean, cât și la sediul centrelor  locale din Deta, Peciu Nou, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Lugoj, Făget și Recaș.

Sindicaliștii solicită promovarea unui act normativ care să elimine diferențele salariale existente între funcționarii APIA central București și cei din centrele județene APIA.

Sindicatul APIA TIMIȘ își exprimă dezacordul  cu privire la blocarea proiectului legislativ constând în uniformizarea personalului APIA, instituție publică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sindicaliștii atenționează că instituția gestionează peste 100 de scheme de plăti, măsuri și submăsuri de plată, extrem de complexe, iar anual, la centrele locale și județene ale agenției se depun circa 850.000 de cereri de plată, cu o suprafață de peste 9 milioane de hectare.

În plus, structura de personal din cadrul APIA este subdimensionată față de volumul și complexitatea activității instituției, de aceea, salariații se consideră îndreptățiți să solicite continuarea procedurii legislative, cu privire la proiectul de uniformizare a salariilor la APIA.

”Vom continuă protestele până la rezolvarea revendicărilor” – este mesajul sindicaliștilor APIA Timiș.

Comentarii

comentarii