Acasă Promo SOS pentru cei 6.000 copii bolnavi de cancer!

SOS pentru cei 6.000 copii bolnavi de cancer!

1819
DISTRIBUIȚI

Asociația Little People lansează campania “Cine este Leul tău curajos?” Această campanie de conştientizare aduce subiectul copilului bolnav de cancer în atenția publicului din țara noastră, într-un mod pozitiv, pornind de la ceva de care avem nevoie cu toții – curajul.  Pe lângă acest număr, îngrijorător este și modul agresiv de dezvoltare a afecțiunilor oncologice la copii precum apariția unor focare simultane ale bolii sau mai multe organe afectate în același timp. De asemenea, nu sunt puține cazurile de cancer întâlnite la bebeluși în vârstă de o lună de zile. Mai bine de 60% din copiii bolnavi de cancer pot fi salvați și se pot bucura apoi de o viață normală. Rata de succes crește până la 90% în cazurile de cancer cu diagnostic precoce. Cele mai frecvente tipuri de cancer la copil sunt leucemiile, tumorile cerebrale, limfoamele, sarcoamele, cancerul osos sau de ficat. În România, potrivit celor mai recente cifre, sunt aproximativ șase mii de copii bolnavi de cancer. (martie, 2017). Mesajul campaniei este de fapt un apel transmis oamenilor de a se implica, de a ajuta și a încuraja fiecare copil bolnav de cancer din România. Mecanismul de implicare este unul foarte simplu. Oamenii sunt invitați să-și deschidă inima și să răspundă la intrebarea: Cine este leul tău curajos?  ”Să ne transmită cine i-a ajutat să treacă peste momentele dificile din viaţa lor, pentru ca prin puterea exemplului lor personal să transmită curaj acestor mici pacienți suferinzi. Cu toţii am avut în viaţă un moment sau mai multe momente de cumpănă, situaţii dificile cu care ne-am confruntat – uneori ni le amintim, alteori ele rămân uitate într-un colţ al minţii. Trebuie doar să avem curajul necesar de a le împărtăși. În acest caz o facem pentru o cauză nobilă. Dorim ca împreună să adunăm cât mai multe povești despre curaj care să le dea putere și forță copiiilor pentru a depăși boala și a se bucura de viață”, spune Oana Rusu.   Mascota terapeutică Leul curajos a fost dezvoltată ca parte a celor 2000 de kituri terapeutice realizate în colaborare cu Lidl România prin intermediul programului Ghiozdanul Leului Curajos.  Kitul sub forma unui ghiozdan personalizat conține, pe lângă mascota terapeutică Leul Curajos, o scală a durerii și a imunității, instrumente medicale, rechizite, o carte de activități, o revistă de benzi desenate, un jurnal personalizat cu scopul de a ajuta copiii să înțeleagă mai bine stările prin care trec, să comunice mai ușor despre afecțiunile lor, să-și exprime emoțiile și să îmbunătățească receptivitatea la tratament.Aceste păpuși terapeutice sunt disponibile și în sălile de tratament destinate cadrelor medicale cu rolul de a scădea considerabil teama de necunoscut rezultată din neînțelegerea procedurilor medicale frecvente (recoltare sânge, puncție, aplicare branulă) cu care micuții pacienți se confruntă zilnic. Campania are o abordare multidimensională utilizând instrumente media ca bloguri, platforme social media ca facebook, youtube, instagram, twitter precum și alte medii, pentru ca eforturile noastre combinate să sensibilizeze cât mai mulți oameni, mass media determinându-i să susţină eforturile noastre. Campania de conștientizare este gândită pe termen lung. În cadrul campaniei va fi lanst și un proiect special unde va fi anuntată Ziua curajului, 3 octombrie, 2017. Vedetele implicate în campanie vor fi provocate să răspundă la aceeași întrebare: Cine le-a dat lor curaj în momentele grele? Cine a fost Leul lor curajos?, să îşi spună povestea și să își transmită gândurile de susținere pentru campanie prin testimonialele scrise sau filmate prin intermediul site-ului campaniei. Tot în a doua parte a campaniei cu ocazia lansării Zilei Curajului se vor crea spaţii special amenajate, situate în centrele orașelor, dotate cu un laptop şi un webcam, unde voluntarii campaniei vor ajuta oamenii să își spună povestea (anonim sau asumat) să o posteze pe site-ul campaniei, rețelele sociale şi mai ales pe pagina facebook dedicată campaniei. Prin parteneriate cu şcoli vor fi demarate activități cu elevi care vor desena pe aceeaşi temă – Ce este pentru ei leul curajos? Ce le dă curaj? Desenele vor fi trimise copiiilor din spitale – cele 9 centre oncologice și vor apărea în rubrici destinate copiiilor din reviste și bloguri de parenting. Aceste povești se vor transforma în povești terapeutice parte a unor cărticele terapeutice la finalul proiectului. Fotografiile vedetelor participante la campanie vor fi adunate într-un album digital şi toate albumele vor fi dăruite pacienților împreună cu semnăturile vedetelor. În luna decembrie, va fi organizată o Gală Aniversară a comunității Temerarii, Comunitatea Națională a Tinerilor Români Supraviețuitori de Cancer  fondată de către Asociația Little People și care anul acesta împlinește 10 ani.

Comentarii

comentarii