Acasă Sport Spre retrogradare, cu zâmbetul pe buze

Spre retrogradare, cu zâmbetul pe buze

DISTRIBUIȚI

Florin_Bugar“Severinul ne va aştepta probabil cu mălai, ca pe vrăbiile flâmânde”
Situaţia dezastruoasă de la CFR Timişoara nu pare să-l afecteze prea mult şi pe antrenorul Florin Bugar. Zâmbitor şi bine-dispus, aceasta speră în minuni, chiar dacă feroviarii timişoreni sunt cu un pas în liga a III-a. Atât din punct de vedere fotbalistic, cât şi financiar, CFR Timişoara e la pământ. “Mergem să luăm trei puncte la Severin. La situaţia în care am ajuns, un egal nu ne ajută prea mult. Ultima oară am câştigat, când am jucat pe terenul de la Vânju Mare, de ce nu am face-o şi sâmbătă? Severinul ne va aştepta probabil cu mălai, ca pe vrăbiile flâmânde”.

Himere în Oltenia…

CFR Timişoara este pe locul 14 în seria a II-a a Diviziei “B”. Cu –9 la adevăr şi cu un joc fără vreo perspectivă, timişorenii trebuie să strângă rândurile.
Marea problemă este că nu prea au cu cine.
“Cu Severinul vom juca fără cinci oameni. Avem totuşi 18 jucători valizi, care trebuie să dovedească că pot face meciuri bune.
Aşteptăm deja de prea mult timp meciurile bune, vrem să fim pragmatici, dar nu prea reuşim”, susţine Bugar. Drobeta Turnu Severin, care joacă partidele de acasă la Vânju Mare, este pe locul cinci şi încă mai poate spera la promovarea în prima ligă.
În partida tur, de la Timişoara, CFR a dominat, dar a ratat cât pentru trei meciuri şi partida s-a încheiat nedecis: 0-0. “Sunt convins că va fi o altă partidă la Vânju Mare.
Nu vom mai ataca ca în tur, dar poate acest lucru este mai bine.
Ne vom apăra şi îi vom prinde pe contraatac. Echipele mari ne privesc cu superficialitate şi poate aceasta este şansa noastră.
Nu suntem retrogradaţi, de la locul 7 în jos orice echipă poate să cadă în seria noastră”, mai spune Bugar. În ultima etapă, CFR Timişoara a învins Câmpia Turzii, cu 5-2, la Timişoara.
Meciul cu ultima clasată a fost însă departe de aşteptări, feroviarii reuşind o victorie bazată exclusiv pe amtaorismul debordant al vizitatorilor, care au jucat aproape toată repriza secundă cu un jucător de câmp în poartă.

Comentarii

comentarii