Acasă Actualitate „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” în Caraş-Severin

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” în Caraş-Severin

DISTRIBUIȚI

Între 26 și 30 septembrie 2011, sub coordonarea Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Caraş–Severin, la nivelul judeţului se vor desfăşura mai multe activităţi structurate pe domenii de prevenire aflate sub egida „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment naţional ajuns la cea de-a şasea ediţie. Agenda acestui eveniment, ne informează agentul de poliția Ancuța Cărbunaru, purtător de cuvânt, cuprinde, în 26 și 29 septembrie, activităţi dedicate prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, în 27 și 28 septembrie activităţi dedicate prevenirii delincvenţei juvenile şi a transformării minorilor în victime, în 30 septembrie activităţi specifice de informare şi siguranţă rutieră. Colaborarea  dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul acestui eveniment, urmăreşte anul acesta sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite care să ferească cetățenii să devină victime, precum și dezvoltării unei conduite şi antiinfracţionale în rândul acestora.

 

Comentarii

comentarii