Acasă Actualitate Sărbătoarea credincioşilor ucraineni din Protopopiatul Lugoj

Sărbătoarea credincioşilor ucraineni din Protopopiatul Lugoj

DISTRIBUIȚI

Biserica Ucraineană „Sfântul Volodemer” şi-a prăznuit hramul şi s-au aniversat 21 de ani de stavropighie ortodoxă ucraineană în municipiul de pe Timiş Credincioşii ucraineni din zona Banatului l-au sărbătorit, duminică, pe Sfântul Volodemer, apostolul slavilor. Cu acest prilej, Biserica Protopopială Ortodoxă Ucraineană din Lugoj şi-a prăznuit hramul şi a aniversat 21 de ani de stavropighie ortodoxă ucraineană în municipiul de pe Timiş. De asemenea, s-a marcat şi împlinirea a 21 de ani de la înfiinţarea Parohiei şi a Protopopiatului Ortodox Ucrainean din municipiul de pe Timiş. Ceremonia a debutat cu Sfânta liturghie, care a fost oficiată, în limbile română şi ucraineană (puţin şi în germană, maghiară şi greacă), de un sobor de 11 preoţi, în frunte cu P.On. Ilie Albiciuc, protopopul ortodox ucrainean de Lugoj, în prezenţa părintelui arhimandrit Simion Ştefan, de la Biserica „Sf. Ilie” din Parohia Rignano Flaminio din Roma, delegat al PS Siluan, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. La această mare sărbătoare a credincioşilor ucraineni, desfăşurată într-un deplin spirit ecumenic, celelalte culte din municipiu au fost reprezentate de preotul greco-catolic Marius-Petru Pop, cancelarul Curiei Eparhiale de Lugoj, precum şi de preotul reformat Ştefan Hyged. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii protopopiale, dirijat de Savana Albiciuc. În cadrul manifestării a fost oficiat şi un recviem pentru preotul romano-catolic Karl-Heinz Ducke,  un mare prieten al lugojenilor şi slujitor al Bisericii Romano-Catolice „Sf. Ioan Botezătorul” din oraşul german Jena, înfrăţit cu Lugojul. Ceremonia religioasă s-a încheiat cu înconjurul bisericii – Calea Crucii, cu rostirea şi citirea celor patru Evanghelii şi Parastasul de obşte. La eveniment au participat preoţi şi credincioşi din toate localităţile aparţinătoare Protopopiatului Ortodox Ucrainean de Lugoj, precum şi oficialităţi locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea şi cu deputatul Sorin Stragea. Consiliul Judeţean Timiş a fost reprezentat la acest eveniment al credincioşilor ucraineni din Banat de către Marius Martinescu, consilier al preşedintelui Constantin Ostaficiuc.

 

Comentarii

comentarii