Farmecul de altădată al faţadei principale a Operei Naţionale Române din Timişoara, eclipsat
Cine a văzut în poze cum arăta faţada principală a Operei Naţionale Române din Timişoara (ONRT), are ce regreta. Dantelăria arhitectonică a frontispiciului şi statuetele imperiale sunt două dintre elementele care acum lipsesc din înzestrarea clădirii emblematice a oraşului.
Cum poate spune cineva că aspectul ONRT de altădată nu mai cadrează cu arhitectura actuală a zonei? Poţi să ai zece bibelouri uriaşe, dacă vei pune în mijlocul lor o statuetă mică, dar valoroasă, ACEEA va fi cea care va atrage atenţia şi va fi admirată. La fel se întâmplă şi cu clădirea Operei. Imensa placă (plăci) de marmură nu se potriveşte deloc cu arhitectura balconului. Pare un bloc grandios de piatră coreeană de pe care lipsesc însemnele fostului PCR şi sloganurile care atârnau odată pe-acolo.
O scuză a administraţiilor Timişoarei a fost a ceea că dacă s-ar da jos „piramida maoistă” Opera ar rămâne prea mică faţă de hotelul alăturat. Dar cred că avem arhitecţi care ştiu să înalţe frontispiciul în stilul arhitecturii iniţiale, armonioase cu restul clădirii-mamă.
Desigur, am ajuns la problema BANILOR, dar cred că merită să avem o Operă vieneză, oricât ar costa, decât urâţenia de acum.
Un alt impediment am aflat că este spiritul de frondă al revoluţionarilor care-şi apără BALCONUL. Revoluţia de la Timişoara nu stă într-o anumită formă a Balconului, cu tot respectul pentru cele întâmplate acolo în 1989, nu mai reluăm istoria. Dacă mlaştinile de la Cotul Donului seacă, înseamnă că noi nu ne mai recunoaştem eroismul ostaşilor noştri care au pierit acolo, în război? Toate aceste spălări pe mâini ascund realitatea. Pentru că, într-adevăr, nu este uşor să faci o astfel de lucrare, apoi, este războiul proiectanţilor şi al maeştrilor arhitecţi, vorbim nu despre puţine fonduri care trebuie alocate, etc, etc.
La urma urmei, poate ar trebui, nu un sondaj, ci o consultare/referendum al timişorenilor pe această temă, a aspectului ONRT, pentru că este o valoare a noastră, care nu trebuie lăsată în urâciunea în care au adus-o vremelnice minţi, iar noi, timişorenii, chiar ne iubim patrimoniul. Iar datul cu bidineaua pe ici-pe colo, nu este mulţumitor.
În acest an, vor începe lucrări de renovare ale faţadei ONRT, făcute de Primăria Timişoara, care vor costa
632.000 de lei (fără TVA) şi vor fi suportată de la bugetul local. Dar, fără ca balconul să revină la starea lui iniţială.
„Vrem să reabilităm faţada şi părţile laterale, pentru că sunt degradări destul de importante care ies în evidenţă şi mai bine de când am trecut la iluminatul arhitectural al Operei. Se păstrează faţada actuală a ONRT, deşi cea iniţială a fost foarte frumoasă, în acel context arhitectonic. Dar au apărut alte clădiri mai înalte în Piaţa Operei, inclusiv Catedrala Mitropolitană, iar fosta faţadă nu mai cadra cu regimul de înălţime”, spunea primarul Timişoarei, Nicolae Robu, la finele anului trecut.
În nişele pereţilor laterali care flanchează intrarea în Palatul Culturii sunt acoperite două statuete, a împăratului Franz Josef şi a reginei Elisabeta, care au avut iniţiativa construcţiei acestei clădiri, dar care se află în perfectă stare de conservare, sub actuala construcţie.
„Se va cerceta dacă sunt colo, iar dacă se vor afla, vor fi scoase şi valorificate într-o manieră care se potriveşte şi cu faţada actuală, prin postarea lor de-o parte şi alta, flancând intrarea principală. Deşi clădirea aparţine Primăriei Timişoara, pentru valorificarea statuetelor va fi necesar şi avizul Ministerului Culturii”, a precizat primarul timişorean.
Construcţia clădirii Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner (constructori a numeroase săli de teatru din Europa – Budapesta, Viena, Odessa) şi a fost terminată în 1875. Două incendii de proporţii au devastat imobilul. Primul a avut loc în 1880 şi reconstrucţia a durat până în 1882, păstrându-se integral forma originală a clădirii, construită în stil Renaissance. După cel de-al doilea incendiu (1920) au mai rămas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucţia s-a făcut după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la faţadele laterale, cea principală şi sala de spectacole îmbrăcând stilul neobizantin, caracteristic arhitecturii româneşti a timpului.
