Acasă Actualitate Studenţii UVVG membri ELSA Arad au o nouă conducere

Studenţii UVVG membri ELSA Arad au o nouă conducere

DISTRIBUIȚI

grup elsaAula Magna „Ştefan Cicio Pop“, din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad, a găzduit, în data de 24.05.2013, alegerile pentru noua conducere a Asociaţiei ELSA (The European Law Student’s Association) Arad din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a UVVG.

Noua conducere ELSA ARAD este formată din  Dumbra Mădălina – Preşedinte;  Hulka Andrei – Secretar General; Toma Carmina – Vicepreşedinte Seminarii & Conferinţe; Ratz Raluca – Vicepreşedinte STEP (Student Trainee Exchange Programme); Iosim Nadina – Vicepreşedinte Resurse Umane îşi va prelua mandatul începând cu 1 august 2013.. Studentul Gică Daniel, fost preşedinte ELSA Arad, ne-a declarat: „S-a încheiat un ciclu de 2 ani în această asociaţie, care a luat naştere dintr-o idee nebună și în scurt timp a devenit unul din cele mai importante şi puternice Grupuri Locale ELSA din ţară. Dorim să reamintim unele proiecte organizate de ELSA Arad de la început până în prezent, cum ar fi o Şcoală de Vară pe Drept European, un Concurs Naţional de Procese Simulate, 3 concursuri locale de procese simulate, stagii de practică pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice la case de avocatură, notariat, tribunal, judecătorie, un loc de practică plătit pentru un student din Italia la un birou de avocatură. Totodată, vara aceasta va avea loc cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară pe Drept European, pentru cele 8 case de avocatură, care au oferit locuri de practică pentru studenţii străini avem deja un număr de 18 aplicanţi”.
„Felicit noua conducere ELSA ARAD şi le urăm mult succes în mandatul care îi aşteaptă şi sperăm să continue munca frumoasă depusă până acum. În numele fostului Birou Local doresc să mulţumesc conducerii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, respectiv preşedintelui universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi doamnei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care a fost mereu aproape de noi şi ne-a oferit tot sprijinul de care am avut nevoie. Totodată, dorim să le mulţumim şi cadrelor didactice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice pentru implicarea activă în toate proiectele organizate până în prezent şi nu în ultimul rând domnului decan conf. univ. dr. Cristian Alunaru”, a precizat studentul Gică Daniel, fostul preşedinte ELSA Arad, din cadrul UVVG.

Comentarii

comentarii