Acasă Sport Succes timișorean în prima etapă a ligii secunde la handbal feminin

Succes timișorean în prima etapă a ligii secunde la handbal feminin

DISTRIBUIȚI

La finalul săptămânii trecute a debutat noul sezon al ligii secunde la handbal feminin, campionat în care este angrenată și formația CS Timișoara antrenată de Sorin Voicu. Handbalistele timișorene au reușit să calce cu dreptul în noul sezon, izbutind să învingă într-un meci considerat în deplasare formația Universitatea Timișoara. Cu toate că au avut parte de un start mai greu de meci, în care tracul primului meci oficial și-a făcut prezența în jocul timișorenelor, fetele lui Voicu au reușit să-și revină și au condus cu șapte puncte după primele 30 de minute de joc. Actul secund a fost un adevărat spectacol oferit de CS Timișoara, bănățenele reușind să marcheze din orice poziție. Chiar dacă portarul echipei vizitatoare a fost într-o zi bună și a reușit să stopeze multe mingi aruncate de jucătoarele bănățene, trupa timișoreană s-a impus la finalul partidei cu un scor neverosimil, 40-25. La finalul înfruntărtii tehnicianul Sorin Voicu a declarat că echipa sa suferă la capitolul omogenitate, fapt ce face ca jocul elevelor sale să fie unul haotic în anumite faze ale meciului. Voicu a mai spus că factorul decisiv în realizarea primelor puncte din noul sezon a fost experiența anumitor jucătoare din lotul timișorean. Gruparea de pe Bega își asigură astfel primele două puncte din actualul sezon, precum și primul loc în clasamentul Diviziei A, bănățenele urmând să joace în etapa viitoare contra echipei Universitatea Reșița. Formația din Caraș a înregistrat în etapa de debut a noului sezon cu o înfrângere la zece goluri diferență. Golgeterul echipei CS Timişoara după prima etapă este Călina Calu, autoare a 10 goluri în înfruntarea cu echipa ardeleană. 
 

Comentarii

comentarii