Acasă Eveniment Suporterii lui Poli Timişoara au provocat un scandal după meciul cu Oţelul...

Suporterii lui Poli Timişoara au provocat un scandal după meciul cu Oţelul Galaţi, Au intervenit jandarmii, care au amendat 8 persoane

DISTRIBUIȚI

Jandarmii au intervenit, sâmbătă, într-un conflict în care au fost implicaţi suporterii unor echipe de fotbal. Drept urmare a acestui incident, opt persoane au fost sancţionate contravenţional.

Astfel, sâmbătă, în jurul orei 15,30, un grup de persoane care se deplasa spre ieşirea din municipiul Galaţi, în momentul în care a ajuns la intersecţia strada Brăilei cu Drumului de Centură, a coborât din maşină atunci când au văzut la o terasă un alt grup care purta însemnele echipei de fotbal Oţelul Galaţi, inforează IPJ Galaţi.

Între aceştia s-a iscat un conflict spontan. Un echipaj de jandarmerie aflat în zonă a intervenit, moment în care la vederea echipajului de ordine publică o parte dintre cei implicaţi au fugit cu autoturismul personal spre Drumul de Centură, potrivit IPJ Galaţi.

Vehiculul a fost ajuns din urmă şi oprit de către jandarmi, iar bărbaţii au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 3 Poliţie. Alături de aceştia au fost conduse la unitatea de poliţie şi patru persoane care au rămas la faţa locului, implicate şi ele în scandal, a precizat IPJ Galaţi.

În urma verificărilor efectuate de jandarmi, a reieşit că patru dintre persoanele sancţionate sunt din Galaţi, iar patru sunt din Bucureşti, suporteri ai unei echipe bucureştene a cărei galerie este înfrăţită cu galeria echipei de fotbal din Timişoara. Aceştia nu s-au deplasat organizat către Galaţi şi nu au făcut parte din galeria suporterilor echipei din Timişoara, sosirea lor la arena sportivă făcându-se la jumătatea celei de-a doua reprize.

Conform celor declarate de persoanele implicate în scandal, incidentul s-a produs pe seama animozităţii existente între galeriile unor echipe de fotbal.

Cele opt persoane au fost sancţionate contravenţional pentru provocare şi participare la scandal, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 1.600 lei, a mai precizat sursa citată.

Nu au existat persoane rănite sau care să necesite îngrijiri medicale. Până la acest moment, niciuna dintre persoane implicate în scandal nu a depus plângere la unitatea de poliţie.

Comentarii

comentarii