Acasă Eveniment Sute de spaţii comerciale ale Primăriei Timişoara – închiriate de fosta administraţie...

Sute de spaţii comerciale ale Primăriei Timişoara – închiriate de fosta administraţie la preţuri derizorii

DISTRIBUIȚI

traian stoia bunPrimarul Nicolae Robu i-a cerut viceprimarului Traian Stoia (foto), omul care a scos la iveală şi povestea cu liftul lipsă de la Direcţia Fiscală, să facă un proiect prin care să majoreze chiriile pentru spaţiile comerciale pe care municipalitatea le are în proprietate. „Am constatat că avem sute de spaţii comerciale pentru care încasăm chirii derizorii. Am aflat că majoritatea spaţiilor sunt închiriate la preţuri de 1 leu sau sub un leu pentru un metru pătrat pe an, iar acest lucru nu este normal. Trebuie să ajungem cu preţurile la zi, să cerem o chirie conform pieţei, din momentul de faţă. Vor fi unii comercianţi care, după ce proiectul de hotărâre va trece de Consiliul Local Timişoara, vor fi obligaţi să plătească preţuri şi de 10 ori mai mari. Domnul Stoia trebuie să se ocupe de aceste lucruri până la plenul CLT de marţi, 26 februarie”, a spus primarul Nicolae Robu. Pe marginea acestui subiect va fi organizată şi o dezbatere publică, ce va avea loc în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara, luni, 25 februarie.

Comentarii

comentarii