Acasă Actualitate „Tânăra generaţie are puterea de a aduce un plus în cadrul UVVG”

„Tânăra generaţie are puterea de a aduce un plus în cadrul UVVG”

DISTRIBUIȚI

ok 3Dialog cu Mădălin Florin Nagy, preşedintele Ligii Studenţenşti din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, student la specializarea Medicină Generală din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară

–    Ce înseamnă să fii liderul studenţilor unei universităţi de prestigiu cum este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad ?
–    Pentru mine este o poziţie extrem de onorantă, având în vedere faptul că sunt liderul a mii de studenţi care învaţă într-o universitate de prestigiu şi care dispun de condiţii de studiu la nivel european. Ultimii ani mi i-am dedicat reprezentării studenţeşti pentru că, personal, cred că putem schimba ceva! Cred în reprezentarea studenţească, în drepturile studenţilor şi în puterea pe care o avem noi, tânăra generaţie, de a aduce un plus în cadrul universităţii. Am mers întotdeauna pe principiul „dacă vrei să fie mai bine, implică-te” şi asta am încercat să fac. De aceea, le mulţumesc tuturor care m-au ales preşedinte al Ligii Studenţeşti din cadrul UVVG.  Doresc să mulţumesc şi conducerii Universităţii, în special d-nei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci şi d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” pentru sprijinul pe care îl acordă Ligii Studenţilor UVVG.
–    Ce însemnă să fii student al UVVG?
–    O perioadă de studenţie altfel, cu posibilităţi de a te dezvolta profesional. Pe mine, perioada petrecută la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” m-a dezvoltat foarte mult. Dacă nu veneam la UVVG, nu aveam această experienţă de viaţă. Studenţii sunt cea mai importantă componentă a activităţii noastre, deoarece, până la urmă, pentru ei existăm şi luptăm. Din acest motiv, LSUVVG trebuie să se apropie mai mult de ei, să răspundem mai prompt la problemele studenţeşti.
–     Ce face Liga Studenţilor pentru studenţii UVVG?
–    Multe şi ne-am dori şi mai multe. Partea aceasta de reprezentare, din păcate nu se vede, însă acum, în noul mandat, rotiţele au început să se pună în mişcare şi ne mobilizăm ca echipă. Pe lângă proiectele clasice, vrem să facem şi câteva proiecte inovative. Am început să lucrăm cu alţi colegi din organizaţii în proiecte şi în tot ceea ce ţine de studenţi pentru a demonstra că doar uniţi facem lucrurile să prindă culoare, împreună pentru studenţii noştri.
–    În ce federaţie este afiliată Liga Studenţilor UVVG?
–    În ANOSR, este o federaţie nonpartizană, care reuneşte peste 73 de organizaţii studenţeşti din România, din 16 centre universitare. Rolul ANOSR este de a reprezenta şi promova interesele studenţilor la nivel naţional şi internaţional. În această vară am reuşit să prezint liga adunării generale a ANOSR şi am fost acceptaţi în federaţie, urmând să fim vizitaţi de ANOSR pentru a ne evalua în vederea primirii titlului de membri activi cu drept de vot. Aderarea în sine va aduce cu siguranţă un plus calităţii studenţeşti.

Comentarii

comentarii