Acasă Actualitate Comunică eficient cu copiii – un eveniment destinat nu numai părinţilor şi...

Comunică eficient cu copiii – un eveniment destinat nu numai părinţilor şi profesorilor

DISTRIBUIȚI

comunica eficient 1024x549FasTracKids Timişoara demarează, din această toamnă, o serie de evenimente destinate atât copiilor şi părinţilor, cât mai ales îmbunătăţirii comunicării relaţionale dintre aceştia.

Primul eveniment de acest tip va fi “Comunică eficient cu copiii”, invitat special fiind Antonia Noël, consultant în comunicarea relaţională şi trainer în dezvoltarea personală. Adeptă a metodei ESPERE, Antonia Noël le va vorbi părinţilor prezenţi la conferinţă despre comunicarea relaţională cu copiii; gestionarea comportamentelor atipice; ascultarea nevoilor şi dorinţelor copiilor; diferenţierea mesajelor copiilor şi registrele în care aceştia ne vorbesc; conştientizarea dimensiunilor parentale (rolurile de mama-tata) şi funcţiile lor. Metoda Espere este o pedagogie a comunicării cu efect terapeutic, care permite îmbunătăţirea comunicării în viaţa de zi cu zi, precum şi depăşirea anumitor dificultăţi majore din viaţa fiecăruia. Tehnicile de comunicare dobândite se pot aplica în toate relaţiile din viaţa noastră, ameliorând considerabil comunicarea şi implicit, propria viaţă. Adulţii vor pleca de la conferinţă cu instrumente concrete ale Metodei ESPERE, cu o abordare nouă şi eficace pentru a relaţiona constructiv şi pozitiv. Evenimentul “Comunică eficient cu copiii” se adresează deopotrivă părinţilor, cât şi altor adulţi care, prin prisma meseriei lor, intră frecvent în contact cu copiii – pedagogi, profesori, educatori, medici, psihologi etc. Conferinţa va avea loc în 14 noiembrie, de la ora 18.00, la Hotel Angellis.

Comentarii

comentarii