Ştiați că România este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, însă cea mai mare cantitate merge la export pentru că românii nu sunt consumatori de miere, dimpotrivă, sunt chiar printre codaşi?
Bănățenii pot să își refacă stocurile de miere în 7 și 8 martie la unul dintre cele mai cunoscute târguri apicole din zonă, ajuns la a zecea ediție și organizat de Primăria Ghiroda și Asociația Crescătorilor de Albine Timiș.
Evenimentul se va desfășura în curtea Căminului Cultural din Ghiroda unde vor fi amenajate spații de prezentare cu vânzare pentru apicultori, dar și expozanți cu produse.
Programul în cele două zile de târg:
Sâmbătă, 7 martie
10:00 Deschiderea oficială
10:30 – 12:00 Momente artistice susținute de: Ansamblul Cununa Timișului (Ghiroda), solista Anda Sabaduș, Ansamblul Flori din Câmpie (Giarmata Vii), Ansamblul de dansuri din Liebling, Ansamblul Voitegeana, Ansamblul Flori Bănățene din cadrul Școlii Populare de Arte
12:00 – 14:00
Conferință de specialitate susținută de ing. Alina Varadi, tehnician nutriționist,
directorul general al General CasaBio Cluj Napoca, cu tema ”Reguli și principii
practice ale apiculturii medicinale”
Conferință de specialitate susținută de ing. Morar Cristina, directorul Stației Apicole de multiplicare a mătcilor din Horezu, cu tema ”Noțiuni de creștere a mătcilor”
12:00 – 15:00 – Ateliere de creație
pentru copii
15:00 – 18:00 – Organizare de degustare miere și produse puse la dispoziție de
expozanți.
Program expozanți: 10:00 – 18:00
Duminică, 8 Martie
10:00 – 13:00
Conferință de specialitate susținută de dr. Patko Robert cu tema ”Căi de valorificare
a mierii de albine – producerea hidromelului”
Conferință de specialitate susținută de apicultorul Janos Balint cu tema ”Problemele și noutățile în apicultura modernă”
13:00 – 14:30 Momente artistice susținute de Ansamblul Datina (Ghiroda), Ansamblul Flori Remețene (Remetea Mare) și Palatul Copiilor.
12:00 – 16:00 – Ateliere pentru copii
15:00 – 18:00 – Organizare de degustare miere și produse puse la dispoziție de
expozanți
Vă așteptăm cu drag -îndeamnă Primăria Ghiroda.