Acasă Actualitate Timișoara are 160.000 de utilizatori pe Facebook

Timișoara are 160.000 de utilizatori pe Facebook

DISTRIBUIȚI

Peste 3,7 milioane de utilizatori ai reţelei sociale Facebook sunt din România, dintre aceştia peste 90% declarându-şi oraşul de reşedinţă. Conform serviciului de analiză Facebrands.ro, în acest moment sunt 3.728.280 de utilizatori de Facebook în România, din care 90,57% şi-au declarat oraşul de reşedinţă.

 Numărul de utilizatori români ai acestei reţele sociale a crescut cu 54% faţă de începutul acestui an, când erau doar 2.405.920 utilizatori. Din datele culese de serviciile Facebrands.ro şi Facebrands PRO, 3.376.560 de utilizatori ai reţelei sociale Facebook şi-au declarat în profilul creat pe această reţea oraşul de reşedinţă. Procentul utilizatorilor români de Facebook care şi-au declarat oraşul de reşedinţă s-a dublat de la începutul anului, de la 48% în ianuarie 2011. Astfel, cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România sunt în Bucureşti (1.049.400 de utilizatori, 31,08%), oraş urmat la mare distanţă de Cluj-Napoca (160.100), Timişoara (160.040) şi Iaşi (151.660). Cei mai puţini utilizatori ai acestei reţele sociale sunt din Tecuci – 10.300. Către utilizatorii români de Facebook au fost afişate în ultimele două luni peste 4.500 de ad-uri locale, din care 4.440 au fost strânse de echipa Facebrands PRO într-un modul dedicat de Intelligence, disponibil în cadrul oricărui abonament Facebrands PRO. "În acest moment orice advertiser poate urmări pe Facebrands PRO, dincolo de performanţa comparată a paginilor monitorizate, şi activitatea de marketing derulată în fiecare categorie, ce ad-uri au rulat concurenţii, ce variante creative au folosit, iar în cadrul campaniilor mai complexe, avem câteva sute de studii de caz care arată în ce a constat campania, totul corelat cu performanţele obţinute de pagini în perioada respectivă", a declarat Ionuţ Oprea, managerul agenţiei Standout, care gestionează împreună cu Byte Flux serviciile Facebrands. Facebrands.ro monitorizează acum peste 14.000 de pagini create pe Facebook de persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc.), arătând creşterea numărului de fani al acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi categorie. Facebrands.ro este serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua socială Facebook, lansat la începutul anului 2010 de Standout şi Byte Flux.

Comentarii

comentarii