Acasă Actualitate Timişorenii vor plăti taxe şi impozite majorate cu 16,05 la sută –...

Timişorenii vor plăti taxe şi impozite majorate cu 16,05 la sută – rata inflaţiei din ultimii 3 ani

DISTRIBUIȚI

impozite„Când am avut libertatea de a decide în plan local, am adus timişorenilor vestea bună, că în Timişoara taxele şi impozitele locale vor rămâne la nivelul celor din 2012. Acum, însă, mă văd nevoit să aduc vestea proastă – că taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, mai exact cu 16,05 la sută. Unde e lege nu-i tocmeală”, spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, a anunţat că taxele şi impozitele ce vor fi plătite în anul 2013 de cetăţenii Timişoarei vor fi majorate cu rata inflaţiei – 16,05 la sută, conform ordonanţei guvernului din această săptămână.

 

„Eu, ca liberal, voi milita întotdeauna pentru o fiscalitate cât mai redusă, pentru valori cât mai mici ale taxelor şi impozitelor în general. Când am avut libertatea de a decide în plan local, am adus timişorenilor vestea bună, că în Timişoara taxele şi impozitele locale vor rămâne la nivelul celor din 2012. Acum, însă, mă văd nevoit să aduc vestea proastă – că taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, mai exact cu 16,05 la sută. Unde e lege nu-i tocmeală. Eu sunt obligat să respect legea, ca orice cetăţean al acestei ţări”, spune Nicolae Robu.

Prin urmare, pe ordinea de zi a Consiliului Local Timişoara, din 29 ianuarie, este un proiect de hotărâre de punere în aplicare a prevederilor ordonanţei guvernului de la începutul acestei săptămâni.

Timişoara nu are datorii pe 2013, dar ordonanţa analizează situaţia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale la data de 31 decembrie 2012

„Este adevărat că a fost o inflaţie la acest nivel în ultimii trei ani şi că în termeni reali putem spune că se plătesc taxe şi impozite de aceeaşi valoare cu cea din urmă cu trei ani, dar, în termeni psihologici, orice cetăţean va simţi că i-au fost majorate taxele şi impozitele cu 16,05 la sută. Îmi este neplăcut”, spune Robu.

Timişoara nu are datorii pe 2013, dar ordonanţa analizează situaţia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale la data de 31 decembrie 2012.  La acea dată Timişoara avea arierate în valoare de 10,5 milioane lei. „Am reuşit să stingem aproape în totalitate arieratele. În primele zile din 2013, imediat ce s-a putut, am achitat şi acele datorii, încât la momentul ordonanţei nu aveam nici o datorie, însă ordonanţa are în vedere situaţia de la 31 decembrie”, susține Robu.

Comentarii

comentarii