Acasă Sport Timișoara a ratat promovarea pe teren în A1 la volei feminin. UVT...

Timișoara a ratat promovarea pe teren în A1 la volei feminin. UVT Agroland mai are o șansă!

DISTRIBUIȚI
13173634 499243090268748 8582740418967620394 n
Niciuna dintre echipele timișorene de volei feminin nu a reușit să promoveze în prima divizie. Turneul de accedere în primul eșalon voleibalistic, desfășurat în acest final de săptămână la Timișoara, s-a încheiat cu succes pentru formațiile SCM Pitești și CSU Galați. În urma rezultatelor obținute în meciurile directe, acestea au reușit să se claseze în fața grupărilor bănățene CSU Politehnica și UVT Agroland. Dacă prima dintre ele nu a reușit să câștige nici măcar un set în cele trei meciuri disputate, UVT Agroland a pierdut calificarea în ultima zi a competiției. Gruparea timișoreană avea nevoie de victorie în fața echipei moldave, însă experiența superioară a gălățencelor a făcut ca meciul să se încheie cu 3 – 0 în favoarea lor.
Realitatea a dovedit faptul că lotul Agroland-ului, format în mare parte din sportive de 14, 15 și 16 ani, nu s-a putut opune unor  voleibaliste cu experiență în prima divizie și meciuri jucate în cupele europene. Sportive precum Adriana Dudnic ( CSU Galați ), Florina Chirilov ( CSU Galați ) sau Cristina Zanfir ( SCM Pitești ) au știut să profite de fiecare neatenție a timișorencelor, care deși curajoase, nu au putut contracara toate acțiunile inițiate de adversarele lor. Iată rezultatele înregistrate în cadrul turneului de promovare, și clasamentul final:
 
Vineri 6 Mai
CSU Galați – SCM Pitești 2-3 (20-25, 25-22, 25-16, 12-25, 11-15)
UVT Agroland – CSU Politehnica Timișoara 3-0 (25-12, 25-14, 25-18)
Sâmbătă 7 Mai
CSU Poli Timișoara – CSU Galați 0-3 (18-25, 21-25, 20-25)
UVT Agroland – SCM Pitești 0-3 (12-25, 20-25, 17-25)
Duminică 8 Mai
SCM Pitești – CSU Poli Timișoara 3-0 (25-19, 25-22, 25-6)
UVT Agroland – CSU Galați 0-3 (21-25, 17-25, 22-25)
Clasament
1. SCM Pitești 8 p
2. CSU Galați 7 p
3. Agroland 3 p
4. Poli Timișoara 0 p
 
 
UVT Agroland mai speră la A1
 
Chiar dacă pe teren, UVT Agroland nu a promovat în primul eșalon voleibalistic, echipa antrenată de Dan Jitaru  are șanse de a juca sezonul următor în divizia A1. Ca și ocupantă a locului al treilea la turneul de promovare, formația bănățeană va primi invitație din partea Federației Române de Volei de a evolua în A1, dacă, vreuna dintre formațiile prim-divizionare nu va avea bani să se înscrie. Știm că la ora actuală cel puțin două echipe se confruntă cu probleme de ordin financiar și ar putea spune ”pas” următorului sezon în elita voleiului feminin românesc. 
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, perioadă în care echipele prim-divizionare vor trebui să confirme prezența în A1 pentru sezonul 2016-2017.

Comentarii

comentarii