Acasă Actualitate Timișoara nu-i Mamaia, iar un logo ”furat” rămâne valabil

Timișoara nu-i Mamaia, iar un logo ”furat” rămâne valabil

DISTRIBUIȚI

Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Mamaia-Constanţa a anunţat, sâmbătă, că renunţă la logo-ul propus de agenţie, după ce presa a relatat că acesta poate fi cumpărat de pe internet, nefiind creat special. “Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidenţial din Spania”, au transmis reprezentanţii instituției.

“În primul rând le mulţumim tuturor celor care au sesizat similitudinea. Tocmai din acest motiv am comunicat public forma brandului. Valoarea logo-ului nu este de 16.000 de euro, ci de 800 de euro, aproximativ 5% din contract. Restul fondurilor sunt alocate către alte produse şi servicii. Brandul înseamnă mult mai mult decât exprimarea sa grafică”, au transmis reprezentanţii OMD, conform unui comunicat al Primăriei Constanţa. OMD a precizat că nu a făcut încă nicio plată din acest contract.

“Procesul de selectie al logo-ului a cuprins mai multe etape. Am vizualizat mai mult de 9 variante. Am ales una. Din păcate, nu am avut capacitatea necesară de a căuta în diverse surse dacă forma este originală sau nu. Am apelat la profesionişti, tocmai din acest motiv”, au adăugat reprezentanții OMD.

Reprezentanţii OMD au precizat că renunţă la logo-ul propus de agenţie. “Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidenţial din Spania”, au adăugat ei.

Procesul de selecţie al logo-ului va fi reluat, păstrând cromatica, pentru a alege un brand atractiv şi original pentru Mamaia”, au mai arătat aceştia.

Gestul, lăudabil, vine după ce Dobrogealive.ro a relatat că noul logo al staţiunii Mamaia a fost cumpărat de pe site-urile de stock, platforme care vând la liber imagini vectoriale, de obicei cu preţuri cuprinse între 2 şi 20 de dolari, nefiind creat special. Astfel, logo-ul apare pe mai multe site-uri din lume, inclusiv al unui complex rezidenţial din Spania.

La Timișoara, orașul Capitală Culturală Europeană, Centrul de proiecte al Primăriei Timișoara are un logo pur și simplu copiat 100% după cel al firmei de accesorii pentru telefonie mobile „Spigen”, creată în 2008, la Los Angeles.

Față de OMD Mamaia-Constanţa, Centrul Primăriei Timișoara, cu zeci de angajați și cu bugete de milioane de euro, nu a fost în stare nici măcar să-și recunoască eroarea, după ce presa a scris despre furtul intelectual. Pur și simplu continuă de anul trecut să folosească un logo furat, grafică ce apare pe proiectele ce fac parte din programul Capitalei Culturale Europene.

„Procesul creativ pentru dezvoltarea siglei s-a derulat în ultimele luni ale anului 2021 și începutul anului 2022 în cadrul echipei de comunicare a Centrului de Proiecte. Sigla a fost creată de către colegul nostru, designerul Alex Iliescu”, spuneau anul trecut reprezentanții centrului. Dacă cei de la Mamaia și-au recunoscut imediat eroarea, cei de la noi, de pe Bega, spuneau că ”sunt conștienți că desenul simbolului nostru poate să nu fie unic – în consecință se așteptă să existe și alte abordări grafice similar”.

Că așa-i la USR Timișoara.  

Comentarii

comentarii