Acasă Actualitate Timișul – pregătit de alegerile locale. 597 de secții de votare în...

Timișul – pregătit de alegerile locale. 597 de secții de votare în tot județul

DISTRIBUIȚI

Prefectura Timiș este pregătită pentru alegerile locale din 5 iunie. La alegerile locale din 5 iunie 2016, în Timiș vor fi 597 de secții de votare, din care 207 în Timișoara. În Timiș, 687.000 lei costă tipărirea buletinelor de vot. Se vor tipări buletine în concordanță cu numărul total de alegători din județ (620.095) plus 10 la sută. Marți se va semna contractul cu firma care va tipări aceste buletine.

La nivel național sunt 18.616 secții pentru alegerile locale din acest an și se va vota doar în localitatea de domiciliu sau reședință.  Vor fi realizate peste 93.000 de ștampile cu mențiunea votat, la nivel național. Pe  cuprinsul întregii țări sunt pregătiți 50.000 de polițiști, jandarmi, pompieri pentru perioada alegerilor.

Elementul de noutate pentru această campanie îl reprezintă sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și prevenirea votului multiplu, un sistem informatic realizat de Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Comentarii

comentarii