Acasă Actualitate Titu Bojin a avut un an bun, în fruntea PUSL Timiş. Maria...

Titu Bojin a avut un an bun, în fruntea PUSL Timiş. Maria Grapini – pe locul I, în preferinţele românilor

DISTRIBUIȚI

Partidul Umanism Social Liberal Timiş a prezentat, marţi, bilanţul pe 2023, în prezenţa europarlamentarei Maria Grapini, iar concluzia preşedintelui filialei, Titu Bojin, a fost că acest an a fost destul de bun pentru partid.

“A fost o muncă frumoasă cu Partidul Umanist Social Liberal Timiş, dar în 2024 avem un an de lupte şi activităţi intense începând cu alegerile europarlamentare până la cele prezidenţiale. Avem mult de muncă”, a declarat Bojin.

Conducerea centrală a stabilit, deocamdată, că participarea partidului la alegeri va fi pe cont propriu.

“În acest sens, ne vom amplifica munca în judeţul Timiş. Nu se pune problema să nu avem cel puţin 5%, dar noi discutăm chiar de 7 – 8%. Avem echipă bună pe care am format-o lângă mine. Sper să dublăm numărul celor care să fie alături de noi în 2024”, a adăugat Bojin.

În altă ordine de idei, în ultimele două săptămâni, PUSL Timiş a reuşit să ajungă cu produse alimentare la căminul de bătrâni din Buziaş şi Comloş, unde sunt instituţionalizaţi zeci de seniori.

Echipele PUSL au oferit cadouri şi şcolii şi grădiniţei din localitatea Bara, Dumbrăviţa, la Pişchia, Bethausen, se va merge şi în zona Făgetului şi a Lugojului. s-au dat pachete la Sânmihai şi Utvin. În total, peste 400 de cadouri s-au oferit la copii la persoane în vârstă şi cu probleme sociale şi economice.

“Vom fi aici prezenţi, în continuare. Vom fi alături de Maria Grapini în prima bătălie de peste şase luni, la europarlamentare. PUSL este un partid umanist social liberal care se gândeşte la oameni”, a încheiat Titu Bojin.

Maria Grapini a adăugat că indiferent că a fost an electoral sau nu, partidul s-a dus de fiecare dată de Paşti şi de Crăciun şi a oferit cadouri acolo unde a fost nevoie, la oamenii aflaţi în suferinţă sau la copii.

“Săptămâna aceasta am fost la persoane care sunt bolnave grav. Mă duc la fiecare acasă şi ajut cu ce trebuie persoana respectivă. Sunt şi alţi prieteni care mi-au trimis cazuri sociale. Important este să facem fapte bune, iar PUSL este un partid umanist şi face fapte bune: “Fapte nu vorbe”, aşa  cum zice sloganul PUSL”, a subliniat Grapini.

De asemenea, eurodeputata PUSL, Maria Grapini, a atenţionat că după atâţia ani de când suntem în Uniunea Europeană, trebuie să înţelegem că ceea ce se întâmplă la Bruxelles este foarte important pentru cetăţenii români şi din toate cele 27 de ţări. De foarte multe ori, nu s-a ieşit la vot pe ideea că pe român nu-l interesează. Omul iese la alegerile parlamentare, iese la locale, la prezidenţiale, dar la europarlamentare nu.

Grapini a mai spus că românul trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să meargă la vot şi la europarlamentare şi să îl aleagă pe politicianul pe care îl preferă. Evident că şi partidele trebuie să trimită oameni de nădejde acolo în Parlamentul European, cu experienţă şi cu drag de muncă.

“Este foarte important să-ţi asumi responsabilităţi, comisii, rapoarte, dezbateri, şedinţe, aşa cum am făcut eu întotdeauna în P.E. Să te lupţi, să iei cuvântul în şedinţe, să impui şi să aperi interesele ţării tale acolo la Uniunea Europeană. De aceea ne trebuie oameni cu curaj şi demnitate. Nu trebuie să fii tăcut ca să nu o deranjez pe doamna Ursula. Eu spun întotdeauna ce trebuie şi am curajul să vorbesc. Am vorbit foarte clar acuma recent la Strasbourg şi am atenţionat de faptul că nu au funcţionat coridoarele solidarităţii cu cerealele. Am cerut Ursulei să ia măsuri să nu mai fie afectaţi fermierii din ţara noastră. Am spus că vrem să ajutăm Ucraina, dar nu nenorocind fermierii din ţara noastră. Cerealele să fie în trecere prin piaţa internă a Uniunii Europene şi să nu rămână aici cerealele. Trebuie să-ţi asumi aceste responsabilităţi. Multe state au europarlamentari vocali care se bat pentru interesele ţării şi care obţin ce trebuie pentru ţara lor fiindcă interesele sunt diferite”, a detaliat Maria Grapini.

Ea a mai explicat că prin munca depusă intens în Parlamentul European a fost să apere interesele României şi ale cetăţenilor români.

Grapini face parte din patru comisii: 1. Transport, Turism. 2. Piaţa Internă şi Protecţia consumatorilor. 3. Control Bugetar 4. Comisia Libertăţi Civile Justiţie – unde primeşte teancuri de petiţii.

Cea mai reclamată problemă în anul 2023 a fost luarea copiilor românilor în diverse state membre de la şcoală, de la grădiniţă sau chiar de pe strada şi instituţionalizaţi. Aceasta e problema cea mai mare. Au fost cazuri în Germania, în Spania, în Finlanda şi în Italia. Aceasta a fost cea mai solicitată chestiune la libertăţi civile, dar şi probleme ridicate de transportatori cu staţionarea la frontieră.

Grapini a avut multe acţiuni şi pe plan naţional, fiindcă răspunde de diaspora. A fost la întâlniri cu românii din diaspora, unde există o filială puternică, în Spania. Conform sondajului “Părerea românilor contează”, europarlamentara Maria Grapini este pe primul loc, cu 50% din voturi, pe locul II, Cristian Terheş, cu 13%, iar pe locul III, europarlamentarul Traian Băsescu, cu 5%.

Comentarii

comentarii