Acasă Actualitate Trei mașini – ridicate din calea bicicliștilor, la Timișoara. Scade numărul celor...

Trei mașini – ridicate din calea bicicliștilor, la Timișoara. Scade numărul celor care parchează pe noile piste de biciclete

DISTRIBUIȚI

soferibiciclisti

A scăzut numărul șoferilor care au fost sancționați pentru că au parcat pe noile piste de biciclete trasate pe strada Gheorghe Lazăr și strada Paris din Timișoara. Totuși, trei mașini au fost ridicate în ultimele zile de pe piste.

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continut să monitorizeze în această perioadă modul în care conducătorii auto respectă legislația în vigoare cu privire la oprirea și staționarea pe pistele pentru bicicliști recent amenajate pe str. Gh. Lazăr și pe str. Paris, dar și în ceea ce privește respectarea de către bicicliști a zonelor prin care le este permisă deplasarea.
Astfel, în ceea ce-i privește pe conducătorii auto, dacă în primele patru zile de la amenajarea pistelor au fost aplicate 26 de sancțiuni și au fost ridicate trei autovehicule cu sprijinul reprezentanților SDM, în următoarele patru zile, de luni și până ieri, au fost aplicate un număr de cinci sancțiuni, 10 colante autoadezive și alte trei autovehicule au fost ridicate, constatându-se de la zi la zi o scădere a numărului celor care încalcă legislația.
În ceea ce îi privește pe bicicliștii care au accesul restricționat pe anumite zone din centrul orașului, în această săptămână 25 dintre ei s-au ales cu procese verbale de constatare a contravenției deoarece au încălcat prevederile OUG 195/2002. Poliția Locală atrage atenția că va efectua verificări în continuare pe aceste linii, în zona centrală a municipiului.

Comentarii

comentarii