Acasă Actualitate Tăriceanu propune de la Timişoara impozitarea celor 7 milioane de români care...

Tăriceanu propune de la Timişoara impozitarea celor 7 milioane de români care nu îşi plătesc dările

DISTRIBUIȚI

tariceanu„Nu toţi 7 milioane sunt şomeri, mulţi sunt angajaţi şi funcţionează la negru. Lărgindu-se baza de impozitare ar creşte veniturile, care ar stimula, din nou, relansarea economiei”, a spus fostul prim-ministru

Senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a venit joi la Timişoara pentru a conferenţia despre cum ar trebui să arate România în următorii 20 de ani dintr-o perspectivă liberală. Pe agenda fostului prim ministru se află şi o întâlnire cu oamenii de afaceri din cel mai vestic judeţ al ţării.

„Astăzi, România se lasă din păcate angrenată în dispute derizorii. Lipseşte un proiect major, aşa cum a fost cel al aderării la UE şi NATO. Acesta a fost un proiect liberal. Cred că, în momentul de faţă, România păgubeşte imens pentru că nu mai are un proiect major care să reunească energiile acestui popor. Doresc să repun în discuţia publică necesitatea unui astfel de proiect, care să adune din nou forţele politice, într-un consens larg, Trebuie să revenim la un climat politic normal, nu cu partidele şi oamenii politici dansând toţi la braţ, vreau să existe o dispută politică sănătoasă pe valori, principii, proiecte. Dar trebuie să existe şi un proiect important. România stagnează, nu este capabilă să-şi găsească o cadenţă prin care să ajungă la potenţialul pe care-l are”, a spus Tăriceanu, joi, la Timişoara.

„Sunt 7 milioane de români care nu plătesc impozit la stat”

 

Printre proiectele care ar trebui să atragă atenţia politicienilor Tăriceanu le-a enumerat pe cel al revizuirii Constituţiei şi cel al regionalizării. „Nu observ nici un fel de dezbatere asupra legii privind retrocedarea proprietăţilor confiscate privind perioada comunistă. Trebuie să fie o discuţie serioasă privind regionalizarea. Nu există nici o discuţie despre ce urmărim, care sunt obiectivele regionalizării, de ce e necesară regionalizarea. Aş prefera discuţia pe fondul problemei”, a spus senatorul PNL. Tăriceanu crede că e necesar un pachet de măsuri pentru a reporni economia. „Soluţia nu ar fi una foarte plăcută. România, pe lângă faptul că este un paradis fiscal, din punct de vedere al nivelului de impozitare, soluţia nu este de a impozita mai mult, ci de a-i impozita pe cei care nu plătesc nimic în România. Sunt 7 milioane de români care nu plătesc impozit la stat, dar beneficiază de o serie de prestaţii sociale, de învăţământ. În felul acesta nici un buget nu poate sta în picioare. Ar trebui puşi la contribuţie. Nu toţi cei 7 milioane sunt şomeri, mulţi sunt angajaţi şi funcţionează la negru. Lărgindu-se baza de impozitare ar creşte veniturile, care ar stimula, din nou, relansarea economiei”, a spus fostul prim-ministru.

„Peisajul economic este prost”

„Ideea are costuri politice, dar dacă nu ieşim dintr-o logică electorală s-ar putea ca mai târziu să plătim costuri mult mai mari”, spune Tăriceanu. Senatorul liberal e de părere că actualul prim ministru, Victor Ponta, ar trebui să se aplece mai mult asupra problemelor economice. „Eu apreciez că peisajul economic este prost. Sunt câteva semne bune”, spuen Tăriceanu. Cât despre o alianţă cu PDL… „Suntem într-o alianţă cu PSD, cu care ne-am luat angajamente în faţa electoratului, înainte de a ne face o agendă politică individuală. PDL are nevoie de o aşezare pe o bază ideologică. Până acum nu a fost decât un apendice al preşedintelui. Trebuie să arate că e pe picioarele lui. Până atunci nu ştim ce facem – discutăm cu PDL sau e Băsescu în spate?”, se întreabă Tăriceanu.

Comentarii

comentarii