Turul Timişoarei, pentru timişoreni, va avea loc în 24 august de la ora 17.00 la 21.00. ”Fie că te-ai născut la Timişoara, fie că te-ai stabilit aici, trebuie să faci un tur al oraşului vechi.
Vei înțelege de ce oraşul arată aşa, de
ce multiculturalitatea e în ADN-ul Timişoarei, unde și când au dispărut
fortificaţiile, de ce orașul nu se numește Begaşoara şi multe altele”, îndeamnă
organizatorii.
Turul este unul cronologic, istoria este prezentată în ordinea desfăşurării
evenimentelor, de la invazia mongolă din 1241, până în zilele noastre.
Se va umbla pe jos aproape 4 ore, dar se face și o pauză de cafea.
Încălţămintea şi îmbrăcămintea să fie confortabile.
O pălărie de soare și o sticlă cu apă sunt recomandate”, îndeamnă
organizatorul. Se recomandă participarea copiilor cu vârsta peste 12 ani.