Acasă Actualitate Umilit pentru că acuză un prejudiciu prea mic

Umilit pentru că acuză un prejudiciu prea mic

DISTRIBUIȚI

Se luptă de un an pentru câteva braţe de lemne…
Un bănăţean vrea morţiş să ne reamintească cât de săraci am ajuns şi până unde poate merge hoţia în România. Acesta a trimis mai multe memorii la minister şi autorităţilor din teritoriu, pentru câteva braţe de lemn de foc. Lemnele buclucaşe au fost consumate de mult, astă-iarnă, dar problema lor nu a fost încă rezolvată

Primarul de Bogda: „Eu nu mă ocup de comunişti”

„Mă lupt pentru dreptul meu, dar şi pentru un principu”, a spus bărbatul din localitatea timişeană Sintar, comuna Bogda. Acesta a preferat să rămână anonim, deşi până acum s-a luptat oficial cu reclamaţii peste tot. Păgubitul încearcă de mai bine de un an să-şi facă dreptate, dar toate autorităţile îi întorc spatele. Primarul de Bogda, care, conform victimei, ar fi părtaş la înşelăciune, îl ia în derâdere „Acest bărbat este un fost director comunist. Eu nu mă ocup de comunişti”. Bărbatul din Sintar acuză Consiliul Local Bogda de complicitate la înşelăciune. Acesta susţine că a fost păcălit cu un metru cub de lemne, dar şi la calitatea acestora, de către angajaţii Ocolului Silvic „Stejarul” din Recaş. Acest ocol silvic administrează pădurea de lângă Bogda. Proaspătul pensionar a făcut reclamaţii oficiale către Prefectura Timiş, Ministerul Mediului şi Inspectoratul Teritorial Silvic.

„Doar eu am curajul să merg până la capăt”

Povestea reclamantului nu are cusur. Bărbatul a fost însă prea naiv. A dat banii şi apoi s-a trezit cu marfa. Mai puţină şi de proastă calitate. „Am plătit pentru 10 metri cubi de lemne, dar mi-au adus 9 şi de calitate mult inferioară. După ce au primit o adresă de la prefectură, mi-au dat în pădure trei grămezi de crăci. Vreau acum să mi se pună la dispoziţie 6 metri cubi de lemn de foc şi sunt de acord să fiu despăgubit cu suma de 430 de lei. Pădurarul, ocolul silvic şi Primăria din Bogda sunt pe aceeaşi mână. S-au făcut cereri la consiliul local pentru aceste lemne şi mai mulţi oameni au fost păcăliţi. Doar eu am curajul să merg până la capăt”, spune bărbatul din Sintar.

Îl sfătuiesc să-i dea în judecată…

Prima plângere a fost cu ghinion pentru păgubit. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara i-a dat un răspuns zeflemitor. Şi l-a invitat să facă o plângere la tribunal. „Din măsurătorile efectuate de către delegatul ITRSV Timişoara a rezultat o cantitate de 9 mc lemn fasonat în steri. Pentru recuperarea acestei diferenţe de 1 mc lemn fasonat în steri, vă puteţi adresa instanţelor de judecată”, se arată într-un răspuns semnat de Aristotel Vişoiu, directorul ITRSV Timişoara. Nici Primăria Bogda nu este mai receptivă la reclamaţiile victimei. Responsabilii se spală pe mâini, deşi prin ei s-au făcut listele pentru lemne.

„Nu există cotă ca pe vremea lui Ceauşescu”

Primarul de Bogda, Dorel Luca, zice că e sătul de poveştile presupusei victime. „Doamne-fereşte, acest caz este de un an de zile. Ce să fac cu omul ăsta? Cred că are probleme la cap. Nu este treaba noastră. Cetăţeanul ăsta nici nu stă la noi în comună, el stă în Dumbrăviţa. Nu are nicio treabă cu noi. El este un fost director comunist. Eu nu mă ocup de comunişti. (…) Ce cereri să se facă către noi? Lemnele se vând la liber, nu există cotă, ca pe vremea lui Ceauşeşcu. El a rămas ancorat tot în acele vremuri. M-am săturat să tot spun aceeaşi poveste”, ne-a declarat Dorel Luca, primarul din Bogda. Bărbatul păcălit susţine că pădurarul de la ocol este pe aceeaşi mână cu primarul. „Cel mai ciudat la Bogda este că pădurarul a decis primarul. Acesta, împreună cu familia şi mai mulţi prieteni, l-au votat pe actualul primar. Acum au imunitate”. O cerere a bărbatului, înregistrată în vară, la Consiliul Local Bogda, pentru clarificarea problemei, nu a primit nici până acum răspuns.
 

Comentarii

comentarii