Acasă Actualitate Un marocan și trei georgieni au încercat să forțeze frontiera

Un marocan și trei georgieni au încercat să forțeze frontiera

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră arădeni au depistat un marocan și trei cetățeni georgieni, care au încercat să treacă fraudulos frontiera spre Ungaria. Marocanul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieșire din țară. El s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea cărţii de identitate. În urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constat că documentul prezentat la control este fals total. Din declaraţiile persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul se numeşte Ahmed B., în vârstă de 30 ani, este cetăţean marocan, iar documentul fals pe care l-a prezentat la controlul de frontieră a fost obţinut prin intermediul unei persoane necunoscute. Tânărul a mai declarat că pentru documentul prezentat la controlul de frontieră a plătit suma de 100 de euro şi intenţiona să ajungă în Italia. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor persoana în cauză va fi prezentată procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. Cei trei georgieni au încercat să treacă peste graniță în zona Curtici, peste câmp. O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici a reţinut trei persoane sex masculin, care se deplasau, pe jos spre Ungaria. Cei trei au fost reţinuţi la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră.  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sunt cetăţeni georgieni cu vârste cuprinse între 22 şi 33 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Ei au declarat că s-au deplasat de la Timişoara cu trenul până la Arad şi cu un autoturism de ocazie până în localitatea Curtici, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Georgienii au recurs la această metodă întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
 

Comentarii

comentarii