„Ciuma roșie a ajuns la nivelul la care vorbește deschis despre scoaterea României din UE. 10 august a fost doar un preambul al măsurilor autoritariste pe care ei sunt dispuși a le impune, pentru a instaura statul dictatorial, condus de gașca de infractori. Tupeul cu care au mințit la Strasbourg denotă atitudinea sfidătoare față de Europa. Va invităm să fiți cu noi în stradă pentru a marca rezistența în față încălcărilor legislative la adresa statului de drept și a independenței justiției”, transmit organizatorii protestului – Inițiativa Timișoara.
Comentarii
comentarii