Acasă Actualitate USAMVB și UMFT organizează Euroconferința Regională de Zoonoze Parazitare, la Timișoara

USAMVB și UMFT organizează Euroconferința Regională de Zoonoze Parazitare, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cea de a treia ediție a Euroconferinței Regionale de Zoonoze Parazitare a fost deschisă, miercuri 3 octombrie, seara, la restaurantul Lloyd din Piața Victoriei din Timișoara.

La manifestarea științifică organizată de USAMVB și UMFT participă speakeri din România, Italia, Franța, Belgia, Grecia, Serbia, precum și specialiști în domeniul zoonozelor. Prof. dr. Narcisa Mederle, organizatoare, a explicat că această conferință este un eveniment foarte important care reunește medici umani și medici veterinari, profesori și studenți de la cele două universități de prestigiu ale Timișoarei. Scopul este de a scoate în evidență efectele maladiilor în sănătatea omului și a animalelor și legătura dintre animale și oameni, în acest domeniu. ”Un potențial zoonozic care implică atât omul, cât și animalele cuprinde maladii precum trichineloză, hidatidoza, toxoplasmoza, bolile transmise de vectori și filariozele zoonotice”, a explicat Marius Ilie, cadru didactic la USAMVB, organizator. Lucrările conferinței vor fi prezentate la Casa Adam Muller Guttenbrunn, joi și vineri. Cum ne putem apăra de aceste maladii? Respectând măsurile de igienă și prevenție.

„În ceea ce privește bolile parazitare umane, există o prevalență semnificativă în populația din România. Studiile făcute de noi și care au fost publicate în reviste din străinătate indică clar că în toxoplasmoză avem cele mai mari prevalențe din Europa. Boala poate fi luată din carne sau din mediul înconjurător sau de la paraziții care au rămas pe legumele și fructele nespălate. La hidatitoza suntem o țară heperendemică”, a spus prof. dr. Rareș Olariu, șeful Disciplinei de Parazitologie de la UMF Timișoara.

 

Comentarii

comentarii