Acasă Actualitate Un nou record mondial stabilit la Timișoara: cele mai multe lumini led...

Un nou record mondial stabilit la Timișoara: cele mai multe lumini led aprinse simultan – Foto

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă seara, Timişoara a fost, din nou, oraşul luminii şi a stabilit un record mondial, la 135 de ani de când implementa, pentru prima oară în Europa, iluminatul electric.

Timişorenii au răspuns în număr foarte mare provocării lansate de Iulius Town cu ocazia marii inaugurări: aceea de a fi împreună şi de a stabili un nou record mondial Guinness World Records®. Astfel, la ora 21:00, în faţa clădirii UBC 3, 7.235 de brăţări cu lumini LED au fost aprinse simultan de un public extrem de entuziast, realizând un spectacol emoţionant de culoare şi energie.

 Timişoara a devansat cu peste 4.400 de lumini LED recordul deţinut anterior de India (2.819). Reuşita a fost omologată de Pravin Jasmatbhai, reprezentantul Guinness World Records®, astfel că Timişoara deţine un nou record mondial, beneficiind de notorietate la nivel internaţional.

 Sâmbăta seara, publicul a vibrat pe ritmurile cântate de Feli şi Smiley, iar la final a admirat un impresionant foc de artificii.

Iulius Town le mulţumeşte tuturor timişorenilor şi participanţilor care au venit în număr extrem de mare, atât pentru a lua parte la record, cât şi pentru a se bucura de toate evenimentele de la deschiderea ansamblului mixt, derulate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună.

Sponsori ai evenimentului: Raiffeisen Bank şi Coca-Cola. Susţinători: Primăria Municipiului Timişoara şi firma de audit SRAC CERT. De asemenea, Iulius Town mulțumeşte asociațiilor de voluntari care s-au implicat în organizarea evenimentului: Check Out Team și SightRunning.

Surprizele continuă şi duminică în „oraşul din oraş”. Pe parcursul zilei, vizitatorii Iulius Town se pot bucura de instant tattoos, dar şi de ascensiuni cu balonul cu aer cald din parcul Iulius Gardens, între orele 16:00 – 23:00.  

Mesajele pentru cei dragi vor fi proiectate, sub formă de holograme, pe lacul din parc, în intervalul orar 20:00 – 24:00. Mozaicul foto din Atriumul Iulius Mall este aproape gata şi mai are nevoie doar de câteva imagini pentru a forma un mesaj festiv de mari dimensiuni. Photo booth-ul îi aşteaptă pe clienţi până la ora 22:00.

 Mult dorita întâlnire a celor mici cu Gaşca Zurli va avea loc la ora 19:00, în Piața Consiliul Europei. Simpaticele personaje îndrăgite de copii sunt gata de spectacol.  

Programul dedicat inaugurării primului ansamblu mixt din vestul ţării se va încheia cu o nouă reprezentaţie fabuloasă de artă stradală. Show-ul „Constellations” prezintă universul fantastic al constelaţiilor şi horoscopului, cu cele 12 semne zodiacale transpuse în baloane uriașe iluminate.

Şi duminică Iulius Mall are program extins până la ora 24:00. Primii 550 de clienţi ai zilei, care fac cumpărături în valoare de minimum 150 de lei, au parte de premii instant, constând în seturi fashion cu accesorii PopSocket pentru telefon şi umbrelă personalizată Iulius Town sau invitaţii la Flight Festival.

Comentarii

comentarii