Acasă Eveniment Un sirian a încercat să ajungă ilegal, pe jos, în Ungaria, însă...

Un sirian a încercat să ajungă ilegal, pe jos, în Ungaria, însă vegetația nu l-a adăpostit de polițiștii de frontieră

DISTRIBUIȚI

În data de 13 ianuarie, în jurul orei 21.00, un sirian a fost observat de polițiștii de frontieră din Nădlac, în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera cu Ungaria, pe jos, la adăpostul vegetației. Acesta a fost depistat, la aproximativ 250 de metri de linia de frontieră cu statul vecin, și condus la sediul Sectorului P.F. Nădlac-Nagylak pentru cercetări.

Polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul în cauză este cetățean din Siria, în vârstă de 35,fiind solicitant de azil în România. Acesta a declarat că dorea să ajungă în vestul Europei.

„În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmit reprezentanții I.T.P.F. Oradea.

Comentarii

comentarii