Acasă Eveniment A urcat beat la volan și s-a oprit cu mașina într-o casă...

A urcat beat la volan și s-a oprit cu mașina într-o casă din Piața Romanilor FOTO

DISTRIBUIȚI

Accident bizar, duminică seara, în zona Pieței Romanilor din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 27 de ani, care conducea cu viteză pe strada I.L. Caragiale pur și simplu nu a mai luat curba pentru a trece pe lângă Biserica Millenium, ci a intrat direct într-o casă.

În locul în care s-a izbit mașina este biroul unei firme, astfel că duminică nu era nimeni la lucru. Ceilalți locatari s-au speriat însă zdravăn de la bubuitură. Aceștia au sunat imediat la 112, pentru că șoferul era rănit. Dar au văzut că e și băut bine.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform Codului Rutier, dacă etilotestul indică o valoare mai mare de 0,40 mg, fapta este considerată infracțiune, iar șoferul trebuie condus la unitate sanitară pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. Lucru care s-a întâmplat și în cazul tânărului care a promovat accidentul din Piața Romanilor. 

Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism în zona Piața Romanilor, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un imobil. În urma impactului, acesta a fost rănit și transportat la spital. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, au transmis cei de la IPJ Timiș.

 

Comentarii

comentarii