Acasă Actualitate Un tânăr timişorean s-a autodenunţat la 112: “Cresc iarbă la mine acasă!”

Un tânăr timişorean s-a autodenunţat la 112: “Cresc iarbă la mine acasă!”

DISTRIBUIȚI

Drogurile i-au luat minţile. A sunat la 112 şi a avut un mesaj scurt, dar concis. “Bună ziua! Cresc iarbă la mine acasă”. Chiar dacă au crezut că este vorba, iniţial, despre o glumă stupidă, poliţiştii timişoreni au mers să verifice informaţia la locul indicat. Surpriză de proporţii. S-au trezit într-o seră cu marijuana, aranjată frumos într-un apartament din Timişoara. Silviu Valentin Sălăjan (24 ani) creştea marijuana în dulapuri improvizate, cu becuri, instalaţii de căldură şi ventilatoare. El i-a poftit senin pe oamenii legii în casă. Le-a arătat lejer plantele şi i-a provocat la discuţii filosofice. Înainte de toate a vrut să mai servească un ultim joint. Tânărul era atât de drogat încât pe procesul-verbal de constatare s-a semnat „Fiul lui Dumnezeu”.

Zeci de ghivece cu marijuana

Poliţiştii au luat imediat legătura cu colegii de la Crimă Organizată, după ce au văzut minunea. “Joi, un tânăr de 24 de ani din Timişoara a sunat la 112. A anunţat că cultivă în casă mai multe plante de canabis. Imediat, un echipaj de la Secţia 2 Poliţie Timişoara s-a deplasat pe strada Călătorilor, unde tânărul locuia într-un apartament închiriat. Tânărul avea semne vizibile că se află sub influenţa drogurilor. A încercat să provoace poliţiştii la tot felul de discuţii. Imediat ce au văzut dulapurile pline de ghivece cu plante de marijuana a fost anunţată echipa DIICOT”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş. În două dintre camerele apartamentului au fost descoperite, în mai multe dulapuri, 57 de ghivece cu marijuana.

Până la doi ani de închisoare

Poliţiştii au confiscat peste două kilograme de marijuana, verde şi uscată, din locuinţa timişoreanului. “Tânărul o luase razna rău de tot din cauza drogurilor, abia s-au putut înţelege cu el poliţiştii când au ajuns acolo. Avea în casă o întreagă instalaţie, cu sistem de ventilaţie, încălzire şi lumină”, spune Mircea Andreş, şeful DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara. Tânărul este cercetat penal pentru deţinere şi cultivare de droguri de risc. El riscă între 6 luni şi 2 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

 

Comentarii

comentarii