Până mai acum doi ani, judeţul Timiş avea 120 de produse agroalimentare declarate tradiţionale, dar noua legislaţie unională a tăiat ‚laudele’ şi a lăsat pe piaţă doar vreo patru produse tradiţionale de lactate şi cam tot atâtea de patiserie.
‚Avem omologate vreo patru produse tradiţionale pe lactate brânzeturi, iar un domn de la Moşniţa vrea să-şi omologheze o pâine de Banat şi mai multe sortimente de patiserie. Intenţii sunt mai multe’, spune prof. univ. dr. Doru Petanec, directorul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş.
Întrucât orice gospodar care a produs în casa lui un aliment pe care l-a înregistrat ca fiind ‚tradiţional’ ni se pare normal să-şi dorească să-ş păstreze şi să-l prezinte sub aceeaşi emblemă distinctă. Şi, atunci, ne întrebăm unde au dispărut zecile de branduri nutritive? Produselor care erau atestate până acum astfel le-a expirat atestarea, fiind introdusă o nouă metodologie, care impune condiţii mult mai riguroase pentru producători. Astfel, capacitatea de producţie trebuie să fie pe o perioadă de 365 de zile de 150 de kilograme/produs, iar dacă un cetăţean are mai multe produse, să nu aibă mai mult de 400 de kilograme de produse/zi.
Doru Petanec remarcă o reticenţă a producătorilor în cee ace privesc noile standard. ‘Sunt nişte standarde mult mai clar stabilite. De exemplu, ei nu pot să producă nişte cantităţi mari de produse tradiţionale, ţinând cont de tehnologie. Sunt nişte standarde de cantităţi care pot fi produse . Dacă se depăşeşte limita în plus, se consideră că ceva nu e în regulă, deci nu mai este tradiţional. După standardele noi, probabil li se par mai ciuate limitările de cantităţi. Este o reticenţă. Şi înainte erau nişte nereguli, dar acum fiind legislaţia mai clară, asta este’, completează Petanec.
După vechile prevederi, existau cazuri când o singură familie ieşea pe piaţă cu cantităţi foarte mari dintr-o gamă largă de produse ‚tradiţionale’, la un preţ special, conform cu brandul produsului, dar care poate părea suspect întrucât un produs tradiţional nu permite folosirea de tehnologii moderne în procesul de fabricaţie şi, în consecinţă, nu se justificau cantităţile aproape industriale obţinute pentru respectivul aliment.
Cam la fel stătea vara trecută situaţia şi în pieţele agroalimentare din Timişoara, unde mesele erau inundate de roşii ‚bio’, dar cu interiorul lemnos şi necopt, originalitatea pătlăgelelor fiind acela că descopereai în interior un ‚verde crud’ cu gust… dezgustător.
