Acasă Sport Universitatea Timișoara – egala Bistriței în Divizia A

Universitatea Timișoara – egala Bistriței în Divizia A

DISTRIBUIȚI

Universitatea Timișoara a bifat cea de-a treia remiză în actualul sezon al Diviziei A la handbal feminin, trupa antrenată de Cornel Jude terminând meciul din cadrul etapei a X-a contra echipei CSM Bistrița la egalitate. Cele două formații vecine de clasament au jucat de la egal la egal la sfârșitul săptămânii trecute în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, nici una dintre ele nereușind să pună mâna pe cele două puncte puse în joc. Jocul a fost echilibrat încă de la început, atât Bistrița cât și Timișoara reușind să meargă cap la cap pe tot parcursul primei reprize. Scorul după prima jumătate de oră de joc a fost 13-13, soarta partidei încă nefiind decisă. În actul secund echipa gazdă a preluat inițiativa și după câteva faze reușite de atac a izbutit să preia conducerea pe tabelă. Cele trei goluri avans ale timișorenelor s-au dovedit însă a fi prea puține, gruparea bistrițeană revenind repede pe tabelă. Cu toate că au părut mai în formă decât handbalistele ardelene, ”studentele”  timișorene au fost foarte aproape de a pierde meciul, golul care a adus un punct în contul grupării de pe Bega venind în ultimele secunde de joc. Scorul final al meciului dintre Universitatea Timișoara și CSM Bistrița a fost 30-30, rezultat ce menține gruparea din Timișoara pe poziția a XI-a. În etapa viitoare Universitatea va face deplasarea la Sfântu Gheorghe, acolo unde sâmbătă va juca împotriva ocupantei poziției a cincea din campionat, AS Bowling Sfântu Gheorghe. 
 

Comentarii

comentarii