Acasă Actualitate Valeriu Tabără vrea fermieri puternici

Valeriu Tabără vrea fermieri puternici

DISTRIBUIȚI

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit cu ministrul federal pentru Alimentaţie, Agricultură şi Protecţia Consumatorului din Germania, Ilse Aigner, la sfârşitul săptămânii trecute. Principala temă a discuţiilor a fost viitorul Politicii Agricole Comună (PAC) şi reforma acesteia, începând cu anul 2013. În privinţa plăţilor pe suprafaţă, Germania doreşte să prezinte două modele de aplicare a acestui sistem, modele pe care România a anunţat că le va analiza şi dezbate. De asemenea, cele două părţi au discutat despre bugetul Uniunii Europene, în general şi cel al PAC, în principal şi despre nevoia de reducere a birocraţiei, pentru ca Politica Agricolă Comună să fie mai aproape de fermieri. Reprezentanţii celor două state au mai discutat şi aspecte privind structura exploataţiilor agricole şi similitudini între România şi Germania, din acest punct de vedere şi reorganizarea teritoriului, precum şi importanţa sprijinirii regiunilor montane. Alte subiecte dezbătute au fost procesul de deşertificare din sudul României, importanţa sistemelor de irigaţii, necesitatea încheierii unui protocol de colaborare în domeniul cercetării, gestionarea resurselor de soiuri. În privinţa agriculturii ecologice, România are un potenţial ridicat pentru producţie, cele două ţări fiind partenere în acest sector. Valeriu Tabără a ţinut să sublinieze că unul dintre obiectivele prioritare ale mandatului său îl constituie
stabilizarea şi întărirea fermierilor şi menţinerea fermelor active, pentru ca acestea să treacă de la sfera socială la cea economică, pe termen mediu şi lung.

Comentarii

comentarii