“De fiecare dată când mi se semnalează că sunt probleme undeva și sunt în măsură să pot ajuta, încerc să fac asta. Astăzi, apelul a venit de la florarii din Piața Badea Cârțan, care se confruntă cu problema lipsei acordului de funcționare. O problemă care nu este de azi, de ieri”, a explicat viceprimarul Tabără.
El a mai atras atenția că principala vină aparține SC Piețe SA care încasează banii pe chirie, dar nu are intabularea spațiilor, astfel, comercianților lipsindu-le acest document pentru obținerea acordului, iar ei funcționează de ani și ani de zile acolo.
“Pentru mine nu există “asta e situația”, ci trebuie găsită o rezolvare urgentă! Și nu este doar cazul florarilor, ci și al altor spații din Piața Badea Cârțan”, mai spune viceprimarul.
Cosmin Tabără a discutat imediat și cu primarul orașului, și cu directorul direcției Patrimoniu și a prezentat și soluția.
Astfel, măsura de urgență care trebuie luată în cel mai scurt timp este intabularea acestor spații, iar conducerea SC Piețe să lase ridicatul din umeri și să-și facă treaba. Fiindcă, altfel, în continuare, dă dovadă de o iresponsabilitate fantastică: închiriază spații care nu pot obține aceste acorduri, deși știau situația. Și, de mai bine de 1 an de zile, nu au întreprins nimic.
Tabără a concluzionat: “Nu putem opri activitatea agenților economici din cauza unor erori care nu le aparțin. Și, evident, nu putem opri sursa de venit a unor oameni care nu au nicio vină! Sunt dispus să-mi aduc contribuția pentru a găsi soluţii. După cum mă bucură deschiderea dlui Cristian Franțescu, directorul de Patrimoniu care, la rându-i, încearcă să ajute în găsirea cât mai rapidă a unei soluții”.
Comentarii
comentarii