Acasă Sport Victorie pentru UCM Reşiţa cu Steaua Roşie Belgrad

Victorie pentru UCM Reşiţa cu Steaua Roşie Belgrad

DISTRIBUIȚI

După viictoriile cu HCM Politehnica Timişoara, UCM Reşiţa continuă seria meciurilor bune din amicale. Echipa reşiţeană a susţinut în Serbia, la Vârşeţ, o partidă amicală în compania formaţiei Steaua Roşie Belgrad. Disputa s-a încheiat cu victoria bănăţenilor 32-29 (16-13). Golgheterii lui Gligore Czari au fost Petrea, cu 7 goluri şi Ghionea, cu 6 reuşite. “A fost un joc foarte util, cu o victorie meritată, fiindcă am condus de la început şi până la final. Ne-au egalat o dată, prin repriza a doua, însă am revenit şi am câştigat. De fapt a fost primul meci mai tare din această perioadă, cu o echipă de valoare”, spun reprezentanţii clubului reşiţean. Odată cu acest rezultat mare, Reşiţa a arătat că în acest an poate pune mai multe probleme în lupta pentru supremaţie în Liga Naţională de handbal masculin, care ia startul în 4 septembrie. Principalele candidate rămân aceleaşi: HCM Constanţa şi Steaua Bucureşti. Până atunci însă, Reşiţa va participa la un nou turneu de jocuri amicale, care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 20-22 august.

Comentarii

comentarii