Acasă Cultura Wagner și Brahms – vineri seara, la Filarmonica Banatul Timișoara. Avancronică

Wagner și Brahms – vineri seara, la Filarmonica Banatul Timișoara. Avancronică

653
DISTRIBUIȚI

Afişul concertului simfonic din 6 martie, condus de maestrul Andrei Gocan, ne prezintă o ofertă muzicală romantică. Este vorba de Preludiul la Opera „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Richard Wagner, Dublul concert pentru vioară şi violoncel în la minor op.102 de Johannes Brahms şi Dansurile simfonice op.45 de Serghei Rahmaninov.

Concert-maestru Mircea Tătaru a explicat în avancronică: ”Plecat la băi la Marienbad imediat după terminarea operei „Tannhäuser”, în 1845, Wagner citeşte, într-o carte privind istoria artei şi literaturii germane, despre concursurile ce se desfăşurau între cântăreţi, în epoca medievală.

Îl încântă un atare subiect, deoarece putea compune o operă care să fie o continuare a celei pe care tocmai o terminase. Mai exista un motiv: dorea să speculeze subiectul, prezentând printr-o legendă străveche, problematica actuală a muzicii timpului său.

Având multe alte proiecte în minte, abandonează munca la „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, cum dorea să se cheme noua operă. Aceasta mai putea aştepta. În toamna anului 1861, vizitând un muzeu din Veneţia, unde a fost invitat de prietenul său Otto Wesendonk, privind tablouri cu teme de muzică din secolul XVI, îi revin în minte vechile planuri despre maeştrii cântăreţi.

Probabil şi influenţa frumoasei soţii a lui Otto, Mathilda, pe care Wagner o adora în taină, l-a determinat să reia lucrările la opera care va deveni cea mai cântată şi astfel cea mai cunoscută creaţie a sa. A terminat  lucrarea în octombrie 1867. Uvertura, care conţine majoritatea temelor importante şi care reprezintă personajele centrale, a fost scrisă mult înaintea finalizării operei. Wagner însuşi a dirijat-o în câteva concerte.

Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră de Johannes Brahms, a fost compus în vara anului 1887 şi bineînţeles, a fost dedicat prietenului său Joseph Joachim. Prima audiţie a concertului a avut loc la Köln, sub conducerea lui Brahms, avându-i ca solişti pe Joseph Joachim la vioară şi pe Robert Hausmann la violoncel.

Reeditând prin mijloace moderne vechiul concerto grosso pentru mai multe instrumente soliste, Brahms a îmbinat strălucit vechea tradiţie cu factura nouă corespunzătoare tehnicilor componistice ale vremii sale.

Acest concert în care primează tehnica dezvoltării simfonice poate fi  denumit o simfonie cu două instrumente soliste. Partitura celor două instrumente nu este un comentariu sau o însoţire a parcursului simfonic, ci este o adevărată piatră de încercare, atât prin exigenţele muzicale cât şi datorită dificultăţilor tehnice ale discursului.

Lucian Petrila la vioară şi Darius Tereu la violoncel ne vor dezvălui atât frumuseţea acestui dublu concert cât şi calităţile lor de interpreţi.   

După pauză vom asculta ultima compoziţie a lui Serghei Rahmaninov, „Dansuri simfonice” op. 45, lucrare audiată de timişoreni în premieră în 2004.

Compozitorul, care se afla de mulţi ani stabilit în America, făgăduise marelui dirijor Eugene Ormandy o lucrare pe care acesta să o interpreteze la pupitrul orchestrei Philadelphia, orchestră pe care o aprecia în mod deosebit. Chiar la final, încă nu era decis cum să o cheme: Dansuri fantastice, simplu Dansuri, sau Dansuri simfonice.

Luând în considerare că era aproape de finalul vieţii, putem aprecia că această ultimă creaţie are părţi cu adevărat nostalgice pentru Rusia, pe care o părăsise demult, dar pe de altă parte întâlnim şi o extraordinară vigoare, o vitalitate ritmică deosebită.

Intensitatea dinamică ne duce pe alocuri spre un peisaj spiritual destul de macabru, pentru ca în ultima parte, motivul său preferat, pe care-l întâlnim şi în alte lucrări, Dies Irae, să celebreze victoria binelui asupra răului şi să înţelegem mai bine cuvintele scrise pe ultima pagină a manuscrisului: Îţi mulţumesc Ţie, Doamne.

Lucrarea a fost compusă iniţial pentru două piane, varianta orchestrală fiind realizată în 1940. Această versiune este bineînţeles mult mai colorată şi dramatică, pentru că Rahmaninov ştia să folosească aparatul orchestral, în mod special acum, spre final, când devenise foarte meticulos în a distribui rolurile tuturor instrumentelor.

La o săptămână de la moartea sa, martie 1943, a sosit o scrisoare trimisă de la Moscova, semnată de 11 dintre marii muzicieni ruşi, în care erau relatate pregătirile ce i se făceau cu ocazia apropiatei sale aniversări de 70 de ani.

O scrisoare de reapropiere, împăcare şi recunoaştere a valorii. Era prea târziu! Această apreciere devenită postumă este valabilă şi azi. Noi vom asculta ultimul act al testamentului său muzical — Dansurile simfonice -a conchis Mircea Tătaru.

Comentarii

comentarii