Acasă Eveniment Zece sirieni, depistați într-o autoutilitară, joi, pe autostrada A1

Zece sirieni, depistați într-o autoutilitară, joi, pe autostrada A1

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din Timișoara, împreună cu polițiști de la I.P.J. Timiș, au depistat joi,30 aprilie, în jurul orei 21.30, doi cetățeni români care transportau într-o autoutilitară, spre graniță cu Ungaria, zece sirieni, în urma unui control pe autostrada A1.

În timpul filtrului organizat de polițiști pe autostradă, autovehiculul care se deplasa spre Arad a fost oprit, existând suspiciuni că transportă migranți din Timișoara către frontiera cu Ungaria.

„În urma acțiunii, mijlocul de transport a fost oprit, iar în interiorul compartimentului marfă au fost descoperite ascunse zece persoane, toți bărbați. Autoutilitara în cauză era condusă de un cetățean român,  în vârstă de 22 ani, însoțit fiind de un conațional, în vârstă de 18 ani, ambii cu domiciliul în județul Timiș”, transmit reprezentanții I.T.P.F. Timișoara.

Toate persoanele oprite au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră din Timișoara pentru continuarea cercetărilor. Aici, în cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele ascunse sunt cetățeni din Siria și au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani. Aceștia au declarat că doreau să ajungă în Austria. Cei doi români au mai spus că au preluat cetățenii străini din Timișoara și urmau să-i transporte într-o parcare de TIR de pe autostrada A1. Aceștia trebuiau să primească suma de 1.000 de lei.

Cei doi cetățeni români au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cetățenii sirieni au fost introduși într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

„În cauză, poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii trecerea ilegală a frontierei de stat, pentru cetățenii sirieni și infracțiunea de trafic de migranți pentru cei doi români, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, mai transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Timișoara.

Comentarii

comentarii