A fost arborat însă drapelul Federaţiei Ruse şi cel al Ucrainei
Autorităţile lugojene au organizat luni, de dimineaţă, mai multe acţiuni pentru a marca tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei asupra fascismului şi Ziua Europei. Începând cu ora 11, la Monumentul „Alfa şi Omega”, din centrul municipiului, Primăria Lugoj împreună cu Garnizoana şi Asociaţia Municipală „Cultul Eroilor” Lugoj, au organizat un ceremonial militar şi religios cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la obţinerea Independenţei de Stat a României, precum şi a 66 de ani de la capitularea Germaniei hitleriste.
La manifestări, alături de oficialităţile locale, au participat şi col. Andrey Severov, ataşatul militar adjunct, aero şi naval al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, şi Oleg Karabeinyk, ataşatul militar al Ambasadei Ucrainei în ţara noastră. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor naţionale ale Federaţiei Ruse, Ucrainei şi României, după care preotul ortodox Nicolae Borduz a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor neamului. Despre Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei asupra fascismului a vorbit col. (r.) Lucreţiu Epure, vicepreşedintele filialei locale a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „colonel Lucian Marinescu”. Ceremonia s-a încheiat prin depunerea coroanelor de flori de către reprezentanţii ambasadelor Federaţiei Ruse şi ai Ucrainei, ai primăriei, Batalionului 183
Comentarii
comentarii