Acasă Cultura Ziua internaţională a cărţii pentru copii și tineret, în Caraș Severin

Ziua internaţională a cărţii pentru copii și tineret, în Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, Caraș-Severin, continuă seria expozițiilor de carte și dedică o săptămână cărții pentru copii și tineret.

Așadar, în perioada 29 martie – 2 aprilie 2021 la sediul bibliotecii bocșene, copiii și tinerii pot răsfoi cărți de ieri și de azi, mai vechi și mai noi, basme clasice și moderne, menite să stârnească interes pentru lectură și bucurie pentru suflet, să dea frâu liber fanteziei și creativității tinerilor cititori.

Îndemnul organizatorilor este următorul: Dragi copii,  citiți cărți, prețuiți cărțile și pe autorii acestora, savurați-le poveștile și, mai târziu, scrieți-vă propriile povești! -explică Gabriela Șerban.

Începând din anul 1967, în 2 aprilie, cu ocazia aniversării celui mai îndrăgit scriitor de povești și basme – Hans Christian Andersen –  în întreaga lume este sărbătorită Ziua internaţională a cărţii pentru copii și tineret.

Scopul este de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii, notează site-ul Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri – https://www.ibby.org/.

 

Comentarii

comentarii