Acasă Administraţie 120 de garaje, din 5 cartiere ale Timișoarei, au fost demolate

120 de garaje, din 5 cartiere ale Timișoarei, au fost demolate

DISTRIBUIȚI

Peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Municipiului Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt în curs de desființare. Construcțiile au fost demolate în regie proprie în zona străzii Eugen Pop (cartierul Modern), zona Intrarea Munților (cartierul Șagului), zona străzilor Silistra, Martir Gheorghe Nuțu Ioțcovici și Intrarea Sunetului (cartierul Lipovei) și zona străzii Meziad (cartierul Girocului). Aceleași lucrări urmează să înceapă în zona străzii Cugir (cartier Aradului).

Primăria Municipiului Timișoara vizează demolarea a 231 de garaje sau clădiri provizorii vechi, majoritatea degradate. Planul administrației locale este de a interveni în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor, prin crearea a peste 300 de locuri noi de parcare. Mai mult, revitalizarea respectivelor zone se va face prin amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje precum și căi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite.

Comentarii

comentarii