Acasă Actualitate Bilanțul vijeliei de vineri noapte: Copaci smulși de vânt, acoperișuri zburate, sate...

Bilanțul vijeliei de vineri noapte: Copaci smulși de vânt, acoperișuri zburate, sate în beznă și incendii în Timiș

DISTRIBUIȚI
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una agitată pentru pompierii timișeni. Salvatorii au intervenit la mai multe incendii izbucnite la coșuri de fum dar și la copaci căzuți sau acoperișuri luate pe sus de vânt. Zeci de localități au rămas în beznă după ce vântul puternic a afectat și rețeaua de alimentare cu energie electrică.
Codul Galben a intrat în vigoare vineri în jurul orei 16 și este valabil până sâmbătă la aceeași oră. Încă din cursul nopții telefoanele au început să sune în dispeceratul ISU Banat. Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină la mai multe incendii izbucnite la coșuri de fum dar și la copaci căzuți sau acoperișuri luate pe sus de vijelie. Vremea rea a afectat și rețeaua de alimentare cu electricitate. Zeci de localități din județ au rămas fără curent dar și mai multe zone din Timișoara. Localitățile afectate în cursul nopții au fost: Pustiniș, Gătaia, Opatița, Sângeorge, Berecuța, Mănăstire, Coșteiu, Țipari, Ghizela, Balinț, Fădimac, Secaș, Crivobara, Vizma, Ohaba Lungă, Bodo, Babșa, Hitiaș, Comloșul Mare, Seceani, Fibiș și Bethausen. Echipele de intervenție au avut de lucru toată noaptea, iar sâmbătă dimineață mai aveau de remediat probleme la rețea în Moșnița Veche, Comloșul Mare, Biled, Ghilad și Carani. Reprezentanții distribuitorului de energie electrică anunță însă că până sâmbătă la ora 14 vor remedia avariile și vor conecta la rețea și cele cinci localități rămase fără energie electrică.
UPDATE: Cei de la ISU Banat au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă la 19 situații de urgență. Este vorba despre “4 degajări copaci căzuți pe autoturisme, fire de energie electrică și partea carosabilă, în urma cărora a fost afectat 1 autoturism; 4 degajări elemente de acoperiș (tablă, țigle etc), în urma cărora a fost afectat 1 autoturism; 1 degajare elemente tunel de trecere, în urma căruia a fost afectat 1 autoturism; 1 degajări cabluri de pe partea carosabilă; 7 incendii coș de fum; 1 incendiu acoperiș; 1 incendiu  stâlp”, spun pompierii timișeni.

Comentarii

comentarii