Acasă Actualitate 235 de ani cu Piatra Scrisă, în Banatul de Munte. De la...

235 de ani cu Piatra Scrisă, în Banatul de Munte. De la icoana Sfintei Treimi, la mănăstire

DISTRIBUIȚI

Mănăstirea Piatra Scrisă din Banatul de Munte a luat ființă pe un loc rânduit de Dumnezeu, deoarece tradiția locală leagă începuturile acestei mănăstiri de găsirea unei icoane zugrăvite pe stâncă.

Prima mențiune documentară, sigura despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”.

Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, la hramul așezământului mănăstiresc.

Această mănăstire se află la o distanță de 25 de kilometri de Caransebeș, înspre Băile Herculane, fiind o oază de meditație și rugăciune la icoana pictată direct pe stâncă.

Ca în fiecare an, în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, denumită și Duminica Tuturor Sfinților, Mănăstirea Piatra Scrisă din Caraș Severin își sărbătorește hramul.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

 

Comentarii

comentarii