Acasă Actualitate 25.000 de puieți vor fi plantați în Timiș

25.000 de puieți vor fi plantați în Timiș

DISTRIBUIȚI

În luna martie, “Plantăm fapte bune în România” deschide seria acţiunilor de primăvară la nivel național.

În data de 16 martie la Cralovăț va fi împădurit un teren de 5 hectare cu 25.000 de puieți forestieri de cer, frasin, paltin și cireș, cu ajutorul a aproximativ 1.000 de voluntari.

„Perioada iernii a adus precipitațiile mult dorite, atât sub formă de ninsoare, cât și sub formă de ploaie, ceea ce face ca, acțiunea amânată în toamnă, din cauza secetei solului, să fie posibilă în luna martie. Astfel, în luna pădurii inițiem o a treia plantație forestieră, din cadrul proiectului, de data aceasta în zonă de deal, în localitatea Cralovăț, comuna Topolovățu Mare. Acest teren necesită împădurire pentru a preveni erodarea și alunecarea sa în timp. Totodată, acțiunea noastră va contribui la extinderea pădurii ce se află în apropiere, pădure plantată aproximativ de un secol ” a spus Andreia Schneider, coordonator local Timiş.

Echipa organizatorică pune la dispoziţia voluntarilor materialul săditor, mănuși de protecție, unelte, transport cu autocarul în limita locurilor disponibile (plecare din parcarea OpenVille, ora 8:00, doar pentru cei care au solicitat, în prealabil), apă, cafea, ceai, sandwich-uri, serviciu de prim ajutor și toalete ecologice.

Voluntarii interesați să participe se pot înscrie pe www.plantamfaptebune.ro (din meniu se alege „Implică-te”, apoi „Voluntar”, urmărind instrucțiunile existente) până la data de 7 martie 2019. Participarea la acțiunile de împădurire va fi recunoscută, la cererea voluntarului, prin diploma Green Endorsement, conform detaliilor campaniei de pe site.

Organizatorii locali: Asociația ECO CLUB Timișoara, Primăria și Consiliul local al comunei Topolovățu Mare.

 

Comentarii

comentarii