Acasă Eveniment 38 de cetăţeni străini din Siria, Irak şi Iran, depistaţi la Punctul...

38 de cetăţeni străini din Siria, Irak şi Iran, depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II într-un TIR cu textile

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll au depistat 38 de cetăţeni din Siria, Irak şi Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar. 

”În data de 25.12.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, în cooperare cu colegii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Slovacia”, anunţă Poliţia de Frontieră.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 38 de cetăţeni străini.

”Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak şi Iran, majoritatea solicitanţi de azil în România. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun”, precizează comunicatul oficial.

Comentarii

comentarii