Acasă Actualitate 6 restaurante și 4 localuri POP din Timișoara sunt incluse în ediția...

6 restaurante și 4 localuri POP din Timișoara sunt incluse în ediția 2018 Gault&Millau România

DISTRIBUIȚI

În cadrul unei gale care a avut loc luni seara, 14 mai, a fost lansat ghidul Gault&Millau România 2018, cu 141 de restaurante şi localuri POP din 6 oraşe (Braşov Bucureşti, Cluj, Oradea, Sibiu, Timişoara). În premieră, restaurantele din România au primit note şi bonete, iar clasamentul astfel rezultat le conectează şi le face vizibile în gastronomia internaţională.

6 restaurante din Timișoara sunt incluse în această primă ediție a ghidului.

Vinto este pe primul loc în clasamentul restaurantelor din Timișoara, cu 11,5 puncte și 1 bonetă.

Urmează Caruso, Casa Antinori și Merlot (11 puncte și 1 bonetă fiecare), Fusion și Mercy (10,5 puncte fiecare).

La secțiunea POP au fost selecționate 4 localuri – Homemade, Little Hanoi, Locanda del Corso și Musiu.

Bucătarul-șef al anului Gault&Millau România

 În cadrul aceleiași gale, bucătarul-şef Alexandru Petricean (restaurantul Maize, Bucureşti) obţine nota maximă în primul ghid din România : 15 puncte şi 3 bonete, devenind astfel bucătarul-șef al anului Gault&Millau România 2018.

Alexandru Petricean s-a format în echipele unor restaurante de top, alături de chefi recunoscuți global. Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca) reprezintă doar câteva dintre bucătăriile unde Alexandru a lucrat și a explorat, asimilând nu doar tehnici, ci și perspective diferite.

În prezent, Petricean își aplică propria viziune zi de zi alături de echipa lui în restaurantul Maize. Filozofia sa se concentrează pe combinarea elementelor tradiționale cu tehnici inovatoare, plasând produsul local de fermă în centrul activității. Rezultatul este un meniu creativ, memorabil, care se schimbă în funcţie de ingredientele de sezon, relevant pentru dezvoltarea Noii bucătării românești.

„Văd investiţia în proiectul Gault&Millau în primul rând ca pe o investiţie în România. Un studiu recent realizat de World Tourism Organization arată că 80% dintre entităţile implicate în turism la nivel global consideră gastronomia ca fiind un factor important în alegerea unei destinaţii pentru o călătorie. Este clar că România îşi descoperă încă potenţialul gastronomic, iar Gault&Millau este un partener care va susţine dezvoltarea în această direcţie”, declară Alexandre Almăjeanu, fondator Gault&Millau România.

„Această primă ediţie a ghidului Gault&Millau în România este o reflectare a ceea ce suntem şi a ceea ce ne propunem să facem în România – parteneri pentru bucătari. Vrem să-i descoperim, să le recunoaştem meritele şi să-i sprijinim să se dezvolte. Evaluarea restaurantelor s-a facut cu responsabilitate şi respect faţă de eforturile şi pasiunea oamenilor care lucrează în această industrie. Notarea restaurantelor a luat în calcul calitatea ingredientelor, tehnicile utilizate şi propunerea chefului, viziunea acestuia asupra meniului. Am fost inspiraţi la fiecare pas făcut de spiritul fondatorilor, jurnaliştii Christian Millau şi Henri Gault, de simţul lor exact, curios, constructiv, iar lansarea ghidului este doar primul dintre proiectele pe care le vom iniția în acest an”, adaugă Raluca Hriţcu şi Ştefan Mortici, co-CEOs Gault&Millau România.

În cadrul galei Gault&Millau, s-au acordat premii pentru şapte categorii relevante pentru piaţa locală de restaurante.

Bucătarul-şef al Anului 2018

Nominalizaţi: Sorin MIFTODE: Le Bistrot Français (Bucureşti); Alexandru PETRICEAN: Maize (Bucureşti); Paul OPPENKAMP: the ARTIST (Bucureşti)

Câştigător: Alexandru PETRICEAN, Maize (Bucureşti)

Bucătarul-şef al anului sau Chef of the Year este marele premiu Gault&Millau, în fiecare din ţările în care apare ghidul. Pentru a câştiga acest prestigios premiu, bucătarii trebuie să fie la nivelul cel mai bun al carierei lor, să demonstreze originalitate în abordare, să creeze farfurii memorabile, cu personalitate. Premiul este acordat bucătarului care coordonează bucătăria restaurantului cu cea mai mare notă din ediţia respectivă. De asemenea, premiul poate fi acordat o singură dată la zece ani aceleiasi persoane.

Marii bucătari de mâine

Nominalizaţi : Roland SUCIU, Baracca (Cluj); Alexandru IACOB, Kane (Bucureşti); Daniel PĂLICI: La Vinuri (Bucureşti)

Câştigător : Alexandru IACOB, Kane (Bucureşti)

Marii bucătari de mâine sunt chefi în plină ascensiune, care sunt foarte aproape de momentul de vârf al carierei lor. Cheful câştigător trebuie să aibă mai puţin de 38 de ani, iar premiul i se acordă o singură dată în carieră.

Tânărul bucătar al anului

Nominalizat şi câştigător: Thomas PARNAUD, La Cave de Bucarest

Pentru a se califica la acest premiu, tinerii bucătari trebuie să demonstreze talent şi viziune în formare, să obţină o notă între 11 şi 13 şi să aibă sub 35 de ani.

Premiul pentru servicii: Cel mai bun şef de sală | Maître d’hôtel

Nominalizaţi: Adrian ENE, Casa di David (Bucureşti); Ciprian BOCIOACĂ, La Vinuri (Bucureşti), Marius DANCIU, Privo (Târgu-Mureş)

Câştigător: Ciprian BOCIOACĂ, La Vinuri (Bucureşti)

Criteriile acestei categorii sunt: o primire profesionistă în restaurant, cunoaşterea meniului, detalierea viziunii chefului la nivel de prezentare a farfuriilor, a ingredientelor şi tehnicilor utilizate, rapiditatea serviciului, adaptarea la client.

Terroir | colaborare cu producătorii locali

Nominalizaţi: Alexandru DUMITRU, Atra (Valea Doftanei), Oana COANTĂ, chef şi manager, Bistro de l’Arte (Braşov), Ioan Bebeșelea, Syndicat Gourmet (Sibiu)

Câştigător: Alexandru DUMITRU, Atra (Valea Doftanei)

Acesta este un premiu special, care afirmă implicarea Gault&Millau în susţinerea legăturii dintre bucătari şi producătorii locali, încurajând astfel trendul de farm to table şi utilizarea unor ingrediente sezoniere, de calitate.

Adrian Hădean a primit premiul pentru educaţie în gastronomie, pentru campanii precum Eat This, Şcoala de Bucătari şi Farfurii Curate.

Enotek, Paine şi Vin, precum şi Raionul de Peşte au reprezentat selecţia de localuri POP Gault&Millau România pentru 2018.

Comentarii

comentarii